Acropola din Atena, închisă parțial din cauza caniculei. Intervalul orar în care nu poate fi vizitată

Temperaturile ar putea ajunge pînă la 42°C în unele zone, informează AFP.

Turiştii nu vor putea vizita Partenonul şi alte capodopere antice din situl Acropolei între orele locale 13:00 şi 17:00 (10:00 GMT – 14:00 GMT), a anunţat ministerul elen.

Serviciul meteorologic EMY a avertizat că temperaturile ar putea creşte în timpul acestei zile pînă la 41°C şi 42°C în estul ţării, în timp ce în vestul Greciei sînt aşteptate valori termice cuprinse între 38°C şi 39°C.

Acest val de căldură ar trebui să continue să se manifeste şi miercuri, cu temperaturi de pînă la 42°C în unele regiuni, înainte să se atenueze în cursul zilei de joi, potrivit prognozelor furnizate de EMY.

La Atena, termometrele afişau deja temperatura de 30°C la ora locală 09:00 (06:00 GMT) şi aceasta ar putea urca pînă la 38°C, cu valori maxime adeseori chiar mai mari în centrul oraşului, unde multe zone sînt acoperite cu beton.

Protecţia Civilă din Grecia a avertizat, de asemenea, că riscul de incendii în unele părţi ale regiunii din jurul Atenei, Attica, precum şi în centrul ţării şi în Peninsula Peloponez, din sud, este foarte ridicat.

Acropola Atenei, o capodoperă a Greciei Antice, găzduieşte în principal Partenonul, templul dedicat zeiţei Atena, care datează din secolul al V-lea î.Hr.

Este cel mai vizitat monument al Greciei, atrăgînd vizitatori din întreaga lume, fiind inclus în patrimoniul mondial UNESCO.

Acropola Atenei a trebuit deja să se închidă de mai multe ori pentru vizitatori în timpul verilor din 2024 şi 2023, în special în timpul unui episod canicular de două săptămîni în iulie 2023, a cărui durată a fost fără precedent.

Anul trecut, situl a înregistrat un nou record de aproximativ 4,5 milioane de vizitatori, faţă de 3,9 milioane în 2023, reprezentînd o creştere de 15,1%.

Numărul vizitatorilor a atins în 2023 un maxim de 23.000 pe zi, determinîndu-le pe autorităţile elene să introducă un sistem bazat pe ore speciale de vizitare.

Grecia, o ţară mediteraneană obişnuită cu canicula, a fost mai degrabă scutită la începutul acestei veri de valurile de căldură care s-au produs în mod repetat în ultimii ani.


Preluat de la: Noi.md