Acordul post-Brexit a fost ratificat de şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen şi preşedintele Consiliului European, Charles Michel. Oficialii au semnat în faţa camerelor de filmat documentul care reglementează relaţiile dintre Uniunea Europeană şi Regatul Unit, începând cu 1 ianuarie 2021, când britanicii vor părăsi spaţiul comunitar.
Acordul post-Brexit a ajuns imediat la Londra cu un avion Royal AirForce. Parlamentul britanic s-a reunit deja în şedinţă pentru a aproba documentul prezentat de premierul Boris Johnson în faţa Camerei Comunelor.
Marea Britanie şi Uniunea Europeană au reuşit să ajungă la o înţelegere în ajun de Crăciun, după o noapte întreagă de negocieri dificile, finalizând astfel Brexitul, după patru ani.
Acordul prevede reguli diferite pentru importatorii şi exportatorii britanici, care vor fi obligaţi să depună declaraţii vamale.
Din ianuarie 2021, cetăţenii britanici vor sta la cozi diferite de cei ai UE, în timpul controalelor la frontieră şi vor putea călători fără vize Schengen. Documentul stabileşte reguli noi şi pentru persoanele care intenţionează să emigreze în Regatul Unit. O viză de student din afara Marii Britanii va fi cea mai ieftină și va costa 348 de lire sterline. Una pentru un muncitor calificat va costa între 610 și 1048 de lire sterline. De asemenea, cei care își doresc să intre în Marea Britanie vor trebui să plătească o taxă suplimentară pentru sănătate de 624 de lire sterline pe an. Excepție sunt cazurile în care este vorba despre angajați din domeniul sănătății.
Preluat de la: Publika.md