O masă de aer încărcat de particule de praf saharian ajunge marți deasupra României. Depunerile de praf saharian vor putea fi observate în zonele și în intervalele în care va ploua, spun meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).
Potrivit ANM, de marți de la ora 12 până joi, la ora 00, circulația aerului, predominant sud-vestică, va favoriza avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer încărcate cu particule de praf de origine sahariană, către sud-estul Europei. Această masă de aer va ajunge deasupra României pe parcursul zilei de marți, iar depunerile de praf vor putea fi observate în zonele și în intervalele în care va ploua. În noaptea de miercuri spre joi masa de aer încărcată cu particule de praf se va deplasa spre Marea Neagră și Ucraina.
Ce recomandă medicii Praful saharian poate fi dăunător pentru persoanele care suferă de afecțiuni pulmonare. Doctorii le recomandă celor care prezintă anumite sensibilități să evite efortul în aer liber sau să poarte mască.
„Aceste microparticule, cel puțin pentru starea de sănătatea plămânilor, sunt foarte dăunătoare, deoarece sunt formate din totul de silicați și alte particule nocive. Pacienții care suferă de astm bronșit sau cei care sunt predispuși la anumite forme de infecții respiratorii pot să aibă anumite exacerbări ale bolii. Recomandăm ca, atunci când sunt aceste alerte cu praf saharian sau alerte de poluare crescută, să se evite expunerea la aer liber, să nu se facă jogging în aer liber, să ne limităm pe cât posibil activitățile în aer liber sau, dacă trebuie, să o facem și ne cunoaștem cu o afecțiune respiratorie, să purtăm mască”, a declarat medicul pneumolog Cristian Oancea pentru Radio România Timisoara.
Preluat de la: Timpul.md