Accident teribil la Făleşti. Cinci tineri, printre care două minore, au ajuns la spital, după ce maşina în care se aflau a derapat de pe traseu şi s-a răsturnat.
Potrivit poliţiei, şoferul ar fi pierdut controlul volanului. Maşina s-a izbit într-o placă de beton dintr-un canal de scurgere a apei, după care s-a rostogolit de mai multe ori şi a ajuns pe câmp.
Toate cele cinci persoane care se aflau în maşină: şoferul în vârstă de 19 ani, dar şi cei patru pasageri, doi tineri de 18 şi, respectiv, 21 de ani, dar cele două minore de 13 şi 16 ani, au fost transportate la spital cu diferite traumatisme.
Inspectoratul de Poliţie din Făleşti investighează acest caz pentru a stabili toate circumstanţele în care s-a produs accidentul.
În urma testării alcoolscopice s-a constat că şoferul nu era în stare de ebrietate.
Preluat de la: Publika.md