ACCIDENT FATAL pe șoseaua Chișinău-Ungheni. Un șofer și un copil de doi ani au murit

Un copil și un șofer au murit, iar o femeie a ajuns în stare gravă la spital după ce mașina în care se aflau a nimerit într-un accident. 

Deplasându-se la fața locului poliția a stabilit că automobilul de marca Mercedes la volanul căruia se afla un bărbat de 32 ani, în timp ce se deplasa pe traseul R-1 km 29, din direcția Călărași spre Chișinău, a ieșit la depășire regulamentară, însă din motive necunoscute a pierdut controlul volanului și s-a tamponat frontal cu automobilul de marca Nissan, care venea din direcția Chișinău, la volanul căruia se afla un bărbat de 24 ani având ca pasageri o femeie și un copil de aproximativ 2-3 ani.

Tragedie s-a produs astăzi, 9 mai, în jurul orei 13:30 pe traseul Chișinău-Ungheni.

Actualmente poliția se află la fața locului și investighează toate circumstanțele accidentului.


Preluat de la: Publika.md