Absolvenții Academiei Militare "Alexandru cel Bun" și-au primit diplomele de licență

Ceremonia festivă a fost organizată în Scuarul Arcului de Triumf. Ministrul apărării, Anatolie Nosatîi, a menționat că acest eveniment are o semnificație aparte, fiind un moment de recunoaștere a performanțelor obținute pe parcursul celor trei ani de studii, dar și un nou început pentru acești tineri și tinere.

,,Sînt convins că veți fi foarte buni și veți fi capabili să vă îndepliniți misiunile de serviciu la cel mai înalt nivel.

Și asta pentru că sînteți parte a unei generații care demonstrează că știe, vrea și poate să înregistreze performanțe,’’, a spus ministrul.

În cadrul ceremoniei festive, trei absolvenți eminenți ale Promoției 2024 au primit certificat de apreciere și însemnul special al ministrului apărării.

Cea de-a XXX-a Promoție are 67 de absolvenți și absolvente. Aceştia au studiat la trei specialităţi: conducerea subunităților de infanterie, artilerie şi transmisiuni.

Absolvenţii instituţiei sînt angajaţi în serviciul militar prin contract în unităţile militare ale Armatei Naţionale.


Preluat de la: Noi.md