Guvernul va încerca a treia oară să prezinte în Parlament proiectele de legi pentru care și-a asumat răspunderea în această săptămână. Biroul Permanent a decis convocarea ședinței plenare a legislativului pentru luni, ora 14:00, iar pe ordinea de zi au fost incluse cele patru inițiative. Informația a fost confirmată pentru Publika TV de serviciul de presă al Parlamentului.
Astfel, după ședințe eșuate din cauza lipsei de cvorum, premierul Ion Chicu urmează să prezinte patru proiecte care prevăd modificări la Legea salarizării, Legea bugetului de stat, a bugetului asigurărilor sociale și a bugetul în medicină.
Joi și vineri, deputații din opoziția au boicotat ședințele Parlamentului, deoarece, în opinia lor, asumarea răspunderii este inexplicabilă și neconstituțională, în contextul în care forul legislativ este perfect funcțional. Mai mult, potrivit parlamentarilor, în acest fel, Guvernul recurge la uzurparea puterii în stat.
Reprezentanții Executivului au negat însă toate acuzațiile şi au menționat că asumarea răspunderii de către Guvern este un drept legal şi că executivul nu a admis vreun abuz.
Preluat de la: Publika.md