A murit judecătoarea Curţii Supreme a SUA Ruth Bader Ginsburg

Judecătoarea Curţii Supreme a SUA, Ruth Bader Ginsburg, o cunoscută luptătoare pentru drepturilor femeilor, a murit la vârsta de 87 de ani, a anunţat curtea. Ginsburg a murit vineri de cancer pancreatic metastatic la domiciliul ei din Washington, DC, înconjurată de familia ei.

Ea a fost o figură proeminentă pentru liberalii din SUA. 

„Naţiunea noastră a pierdut un jurist de talie istorică”, a declarat vineri judecătorul şef John Roberts, citat de BBC.

Fiind unul dintre cei patru judecători liberali, sănătatea ei a fost urmărită cu atenţie. Moartea lui Ginsburg creşte perspectiva ca preşedintele republican al SUA, Donald Trump, să încerce să îşi extindă majoritatea conservatoare, chiar înainte de alegerile din noiembrie.

În zilele dinaintea morţii sale, Ginsburg şi-a exprimat dezaprobarea puternică faţă de o astfel de mişcare. „Cea mai fierbinte dorinţă a mea este să nu fiu înlocuită până nu va fi instalat un nou preşedinte”, a scris ea într-o declaraţie adresată nepoatei sale, potrivit National Public Radio.

Senatul SUA trebuie să aprobe un nou judecător desemnat de preşedinte, iar liderul majorităţii Senatului, Mitch McConnell, a declarat vineri seară că dacă un candidat va fi înaintat înainte de alegeri, va avea loc un vot cu privire la alegerea lui Trump.

Se aşteaptă ca preşedintele Trump să numească un înlocuitor conservator pentru Ginsburg cât mai curând posibil, au declarat surse de la Casa Albă pentru CBS News, citat de businessmagazin.ro.


Preluat de la: Publika.md