A murit John Lewis, unul dintre cei mai mari activiști pentru drepturi civile

John Lewis, congresman american şi activist pentru drepturile civile, s-a stins din viață la vârsta de 80 de ani. Anunţul a fost făcut de preşedinta Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, informează Reuters, citează Agerpres.

El a anunţat în luna decembrie a anului trecut că suferă de cancer pancreatic, promiţând că va lupta cu boala şi că în acelaşi timp va continua să-şi servească alegătorii din circumscripţia sa din statul Georgia.

Și fostul președinte Barack Obama i-a adus un elogiu celui pe care îl consideră un mentor al său, pe perioada întregii sale cariere politice, de la început, până când a ajuns cel mai puternic om din lume. 


Preluat de la: Publika.md