Un tânăr în vârstă de 25 de ani a fost reținut de oamenii legii, fiind suspectat de comiterea a două infracțiuni în aceeași zi.
În seara zilei de 30 octombrie, acesta a furat un telefon mobil din interiorul unui automobil parcat pe strada Natalia Gherman.
Prejudiciul cauzat victimei a fost estimat la 3 000 lei.
Ulterior, ajungând pe strada Ion Inculeț și profitând de faptul că nu este văzut de nimeni, tânărul a furat un automobil de marca ”Volkswagen” deplasându-se într-o direcție necunoscută.
Prin acțiunile sale, acesta a cauzat proprietarului în vârstă de 32 de ani, un prejudiciu în sumă de 100 000 lei.
În timpul deplasării individul a fost observat de un echipaj INSP, fiind stopat de polițiști. Acesta a reușit să iasă din mașină fugind într-o direcție necunoscută.
Urmare a măsurilor întreprinse acesta a fost reținut și escortat la inspectorat pentru audieri. În cadrul acțiunilor procesual penale tânărul și-a recunoscut vina în ambele cazuri, povestind că în momentul comiterii infracțiunii se afla în stare de ebrietate.
Actualmente tânărul este cercetat penal pentru ”Furt” și ”Răpirea mijlocului de transport”, iar conform legislației pentru faptele comise el riscă amendă în mărime de la 32 500 la 67 500 lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de la 1 la 4 ani.
Preluat de la: Publika.md