A fost descoperit locul luptei între Spartacus și armata romană

Zidul de piatră și fortificațiile de pămînt se întind pe mai mult de 3 kilometri în pădurea Dossone della Melia din Calabria central-sudică.

Oamenii de știință au stabilit că zidul și șanțurile înconjurătoare făceau parte din structurile construite de comandantul roman Marcus Licinius Crassus în anul 71 î.Hr. pentru a-l reține pe Spartacus și trupele sale.

Pentru a studia situl arheologii au folosit tehnici avansate de scanare radar și laser, precum și analiza probelor de sol. Ei au descoperit că cîndva, paralel cu zidul era un șanț adînc, acoperit acum cu mușchi și care se întinde pe aproape 1,5 kilometri.

În pădurea italiană arheologii au găsit, de asemenea, mai multe unelte de fier rupte, inclusiv mîner de sabie, lame mari curbate și vîrfuri de suliță. Potrivit Institutului Arheologic din America, descoperirile indică faptul că aici a avut loc, probabil, cunoscuta confruntare.

Istoricii au menționat bătălia și zidul, construit pentru a-l reține pe Spartacus, în mai multe cărți, inclusiv „Viața lui Crassus” scrisă de filosoful grec Plutarh. Potrivit arheologilor, Spartacus a vrut probabil să treacă de zid pentru a scăpa de capcana construită de Crassus.


Preluat de la: Noi.md