Bebeluşul care a fost abandonat într-o podgorie din raionul Nisporeni se află în continuare la Institutul Mamei şi Copilului din Chişinău, în prezent fiind îngrijit de mama sa, care regretă fapta comisă. Micuţul se simte bine, iar astăzi sau mâine urmează să fie externat. Informaţia a fost confirmată pentru Publika.MD de către Maxim Cazacu, purtătorul de cuvânt al IMC.
Totodată, primarul satului Mireşti, raionul Hînceşti, Victor Sinogaci, a declarat pentru Publika.MD că la externarea din spital, mama bebeluşului urmează să fie în continuare alături de el până când instanţa va lua o decizie privind acest caz.
„E regretabil ce s-a întâmplat. Dumneaei a ascuns totul şi nimeni din sat nu a ştiut că este însărcinată. Ieri am vorbit cu mama bebeluşului. Dânsa a spus că ea vrea să fie alături de copil. A vorbit foarte frumos, doar că faptele sale sunt urâte. Deja instanţa urmează să decidă, dar deocamdată mama rămâne să aibă grijă de micuţ, evident că va fi în vizorul autorităţilor locale, asistentului social”, ne-a comunicat Victor Sinogaci.
Primarul satului Mireşti ne-a mai spus că ceilalţi copii ai femeii, temporar, se află într-o familie de asistenţi parentali. Pe cazul dat a fost iniţiat un proces verbal. Deocamdată nu se cunoaşte dacă femeia va fi lipsită de drepturile părinteşti.
„Se simt bine, sunt în siguranţă. Pe parcursul a 45 de zile instanţa de judecată va decide ce urmează să facem cu aceşti copii. Familia respectivă nu are o locuinţă, locuia împreună cu buneii, condiţiile lasă de dorit. Li s-a oferit ajutor de mai multe ori. Din informaţiile comunicate s-a dovedit că familia dată este în vizorul autorităţilor locale de un timp mai îndelungat, inclusiv din cauza consumului de băuturi alcoolice. Noi suntem pentru integrarea copiilor în familie, ei nu au nicio vină, dar totodată noi le punem părinţilor, rudelor acestora condiţii pentru ca micuţii să poată avea un trai decent. Au fost ONG-uri străine care au dorit să ofere acestei familii spaţiu locativ prin intermediul unui proiect, însă tatăl copiilor a refuzat”, a menţionat Victor Sinogaci.
PUBLIKA.MD aminteşte că femeia de 31 de ani şi-a abandonat copilul în via din Cristeşti, raionul Nisporeni, imediat după naştere. După ce e a stat câteva ore bune în soare, micuţul a fost descoperit de un cuplu care lucra în câmp.
Preluat de la: Publika.md