Spectacol total într-un meci din campionatul italian de fotbal! Atalanta Bergamo a învins pe teren propriu cu un neverosimil 6-2 pe Brescia Calcio în primul meci al etapei a 33-a a Seriei A. Cele două grupări au început furibund şi deja în minutul 8 scorul era de 1-1. Apoi, gazdele s-a desprins la 4-1 într-un interval de 5 minute, şi conduceau cu 4-1 după doar jumătate de oră de joc.
Golul Bresciei a fost marcat de Ernesto Torregrossa, iar Mario Paşalici, Marten de Roon, Ruslan Malinovski şi Duvan Zapata au punctat pentru Atalanta.
Repriza a doua a început cu recitalul croatului Mario Paşalici, care a reuşit două goluri în minutele 55 şi 58 şi astfel a completat un hat-trick.
Gazdele nu au mai forţat, iar Brescia a redus din handicap în minutul 83, când a marcat prin slovacul Nikolas Spalek şi a stabilit scorul final.
Atalanta a urcat pe locul doi în clasament şi are 2 puncte avans faţă de Internazionale Milano şi Lazio Roma, care abia urmează să joace în această etapă.
Preluat de la: Publika.md