Consiliul Audiovizualului a demarat monitorizarea posturilor TV pentru a verifica în ce măsură radiodifuzorii respectă prevederile legii privind includerea în grilă a emisiunile locale şi a celor în limba română.
Decizia CA vine după ce mai mulți radiodifuzori, inclusiv postul nostru de televiziune, au reclamat că unele televiziuni nu respectă legea, iar Consiliul Audiovizualului NU taxează abaterile de la lege, deși în legislaţie sunt prevăzute sancțiuni foarte clare.
În urma monitorizării a șase posturi TV, Consiliul Audiovizualului a decis sancționarea cu avertizare publică a radiodifuzorului „Televiziunea Centrală”, pe motiv că nu respectă prevederea privind transmiterea programelor locale în proporție de cel puțin 80 la sută. Membrii CA au explicat că, în următoarea perioadă, vor fi monitorizați toți radiodifuzorii, în ordinea în care sunt înscrişi în registrul de profil.
Luna trecută, postul nostru de televiziune s-a alăturat solicitării adresate Consiliului Audiovizualului ca toți actorii de pe piața audiovizuală din Moldova să respecte normele legale.
Publika TV cere eliminarea concurenței neloiale din partea furnizorilor de servicii media care ignoră legea şi nu includ în grilă conţinut în limba română şi emisiuni produse în Republica Moldova.
Preluat de la: Publika.md