Un bărbat din India a cheltuit în jur de 4.000 de dolari (3.556 de euro) pentru o mască de aur, făcută la măsură, care se presupune că l-ar proteja de coronavirus, relatează AFP.
Opt zile au lucrat artizanii pentru a realiza această mască de 60 de grame acoperită cu metal prețios, a spus Shankar Kurhade, un om de afaceri din orașul Pune, din vestul Indiei.
”Nu sunt sigur că este eficientă pentru a mă proteja de coronavirus, așa că iau alte precauții”, a spus el.
Se pare că bărbatul în vârstă de 49 de ani are o slăbiciune faţă de obiectele din aur. Astfel, când iese din casă, el îşi pune bijuterii care cântăresc un laolaltă kilogram, inclusiv o brățară, un colier și inele pe care le poartă pe fiecare deget al mâinii drepte.
India a impus masca obligatorie în locuri publice pentru a opri răspândirea coronavirusului în țara care, până în prezent, are 650.000 de cazuri și peste 18.600 de decese.
Preluat de la: Publika.md