Zile de foc în toată ţara, până în data de 6 iulie. În acest interval de timp, temperaturile vor varia între 30 şi 35 de grade. În aceste condiţii, persoanele care suferă de hipertensiune, de boli cardiovasculare, copiii şi femeile însărcinate sunt expuşi riscului de insolaţie.
IGSU anunţă că din cauza pandemiei de COVID-19, anul acesta nu vor fi instalate corturi anticaniculă şi nici la policlinici nu vor fi amenajate puncte medicale. Aşa că oamenii sunt îndemnaţi să stea mai mult în casă.
Pentru a suporta mai uşor căldura în apartamente, un lucru foarte important este şi amenajarea corespunzătoare a locuinţei, spun specialiştii.
„Dacă dispun de aer condiţionat ar fi bine să regleze, astfel încât temperatura să fie cu cinci grade mai mică decât temperatura de afară. Să petreacă 2-3 ore în spaţiile în care este aer condiţionat. Alte recomandări ar fi să închidă geamurile expuse la soare, să închidă jaluzele sau să acore cu draperii”, a spus medicul de familie, Viorica Sorbală.
Cei care dispun de aparate de aer condiţionat tebuie să le folosească corect.
„O recomandare când instalăm un condiţioner în dormitor este important să nu bată direct în direcţia capului, este foarte mare probabilitatea de a răci. Direcţia aerului trebuie să fie dreaptă şi nu în jos sau în sus”, a afirmat administratorul unui magazin de electrocasnice, Alexandru Nanu.
În zilele toride medicii recomandă consumul sporit de lichide de minimum doi litri pe zi.
Preluat de la: Publika.md