Accident FATAL la Soroca. Un bărbat A MURIT, iar alţii doi au fost RĂNIŢI

Un accident rutier a luat viața unui bărbat din raionul Soroca, iar alți doi au fost răniţi. Tragedia a avut loc astăzi, la ora 14.55, pe traseul local spre satul Rădi-Cereșnovăț.

Potrivit poliției, la volanul automobilului de model Ford Transit se afla un bărbat de 42 ani. În automobil se mai aflau doi pasageri. La un moment dat, automobilul ce se deplasa spre satul Rădi-Cereșnovăț a derapat de pe traseu și s-a inversat, scrie observatorul.md.

Potrivit lui Victor Leșan, Inspector superior auto de stat, în urma impactului, șoferul a decedat, iar cei doi pasageri s-au ales cu diverse traume.

La fața locului au venit medicii de la ambulanță și poliția. Oamenii legii presupun că accidentul a avut loc din cauza  vitezei excesive pentru acel sector de drum.


Preluat de la: Publika.md