Primăria oraşului Sîngera, în CARANTINĂ. Un angajat a fost testat pozitiv la COVID-19

Primăria oraşului Sîngera, municipiul Chişinău, a intrat în carantină, după ce un angajat al administraţiei locale a fost testat pozitiv la COVID-19. Funcţionarii asigură activitatea primăriei de la distanţă.

„Am introdus regimul de carantină pentru două săptămâni începând cu 29 iunie până pe 12 iulie. Angajaţii nu i-am testat. Şi doar persoanele care au fost plasate în autoizolare, eu le-am recomandat în cazul în care aveţi simptome, febră, tuse sau oricare atunci atunci numaidecât să se testeze.”, a declarat Valeriu Popa, primarul oraşului Sângera.

Prima şi singura instituţie din localitate plasată anterior în carantină din cauza infectarii angajaţilor a fost Centrul de Sănătate Publică. Regimul de izolare s-a încheiat în şapte aprilie.

În oraşul Sîngera s-au înregistrat 84 de cazuri de COVID-19 şi un deces.


Preluat de la: Publika.md