Biroul Permanent al Legislativului a decis că moțiunea simplă împotriva politicilor în domeniul sănătăţii va fi examinată săptămâna viitoare în ședința de plen. Anunţul a fost făcut după şedinţa de astăzi a Comisiei parlamentare protecţie socială, care nu a mai avut loc.
Menţionăm că moţiunea urma să fie examinată astăzi în cadrul şedinţei Comisiei parlamentare protecţie socială, însă socialiștii au insistat ca proiectul să fie exclus de pe ordinea de zi și transferat pentru o altă şedinţă. Acest fapt a nemulțumit însă opoziţia care le-au reproșat parlamentarilor PSRM că încalcă Regulamentul Parlamentului. Nici deputaţii PDM nu au fost de acord cu propunerea socialiştilor. Într-un final, ședința a fost anulată.
Citeşte şi: (VIDEO) CEARTĂ la Parlament. Moţiunea împotriva lui DUMBRĂVEANU nu a mai fost examinată
Ministrul sănătății Viorica Dumbrăveanu a declarat, marți, în cadrul unei emisiuni de la un post de televiziune, că va merge cu demnitate în Parlament și va răspunde la întrebările deputaților.
Moțiune simplă împotriva politicilor guvernamentale în domeniul sănătății a fost depusă de deputații PRO MOLDOVA încă acum două săptămâni și a fost semnată de 22 de deputaţi. Potrivit Regulamentului Parlamentului, moţiunea simplă poate fi iniţiată de cel puţin 15 deputaţi, iar data examinării acesteia în plen urmează să fie decisă la Biroul Permanent în cel mult 14 zile de la înregistrarea acesteia în Legislativ.
Citeşte şi: PRO MOLDOVA a înaintat Parlamentului o moţiune simplă privind politicile în domeniul sănătăţii publice
Preluat de la: Publika.md