Situaţia rămâne gravă în municipiul Ungheni. În ultimele 24 de ore, nivelul apei din râul Prut a mai crescut cu 10 centimetri şi a atins cota de 6,30 metri.
În acelaşi timp, Primăria Ungheni a anunţat pe Facebook că situația în municipiu este sub control, digurile sunt inspectate în permanență, iar în sectorul Ungheni Vale se lucrează intens la construirea și întărirea unor porțiuni de dig.
Angajaţii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al MAI continuă acțiunile de prevenire a inundațiilor în lunca râurilor Prut și Nistru. Pentru preîntâmpinarea intemperiilor, salvatorii în comun cu localnicii și autoritățile publice au instalat, pe parcursul zilei de ieri, mai multe diguri de protecție în localități din raioanele Cantemir, Ștefan Vodă, dar și Ungheni, Nisporeni și Hîncești.
Iar între satele Țiganaca și Ghioltosu au fost ridicate baraje de protecție dea lungul râului Prut.
La Ungheni lucrările de fortificare a digurilor au continuat în localitatea Măcărești și municipiul Ungheni. În ambele locuri au fost înălțate baraje cu o lungime totală de peste 550 metri și o înălțime de 0,5 metri, fiind utilizate 10 unități de tehnică.
Acțiuni similare au avut loc și în raioanele Hâncești și Nisporeni, în localitățile Nemțeni și Grozești. În lunca fluviului Nistru lucrările de fortificare a digurilor au continuat în localitățile Cioburciu și Crocmaz din raionul Ștefan Vodă.
Pentru prevenirea riscurilor și a consecințelor intemperiilor, angajații IGSU vor continua monitorizarea situației.
Preluat de la: Publika.md