Locuitorii satului Răculeşti din raionul Criuleni, unde oamenii legii au descoperit într-un depozit cel puţin zece elicoptere în diferite stadii de producere, spun că nu au ştiut despre afacerea clandestină din localitatea lor.
Vestea că în hangarul din localitatea lor se fabrică elicoptere i-a luat prin surprindere pe consăteni.
– Acolo în hangar se făceau elicoptere, a-ţi ştiut despre asta?
– Nu, nu am ştiut.
– Prima dată auziţi despre asta? Nu ştiu, chiar nu ştiu nimic.
– Nu, nu ştiam.
– Dar locuiţi aproape, chiar nu aţi văzut nimic niciodată?
– Nu, nu am văzut şi nici nu ştiam despre aşa ceva.
– Nu ştiu eu nimic. Am auzit ceva că este acolo, dar ce anume, habar nu am.
– Dar ce a-ţi auzit despre acel loc.
– Vreo cinci ani în urmă ştiam că acolo se face ceva, dar niciodată nu am aflat ce anume.
Totuşi unii săteni spun că elicopterele se fabrică de mulţi ani.
– Acolo e construit de pe vremea lui Vladimir Voronin.
– Mereu acolo se făceau elicoptere?
– Da, da elicoptere înainte se făceau acolo.
– Dar cine lucrează acolo, oameni din sat?
– Ei, nu mă filmaţi, nu trebuie.
Am încercat să vorbim cu primarul localităţii, Ludmila Buzgan, pentru a clarifica situaţia, însă în după-amiaza zilei de ieri, primăria localităţii era pustie. La faţa locului l-am găsit doar pe paznic, care nu a vrut să ne zică mai multe detalii. Acesta a spus că nu cunoaşte pe nimeni dintre cei care lucrau în depozit.
„Nu ştiu nimic, că nu-s de mult timp paznic aici. Nu ştiu câte elicoptere, am văzut că le-a luat maşina, dar câte nu ştiu”.
Potrivit procurorilor care au descins în acest depozit împreună cu ofiţerii INI, elicopterele identice modelului „Ka 26”, produse pe ascuns, urmau să fie exportate ilegal în spaţiul CSI. Iar membrii grupării care desfăşura activitatea sunt în mare parte locuitori din regiunea transnistreană. PCCOCS şi INI au iniţiat o anchetă penală, iar cei care vor fi găsiţi vinovaţi riscă până la zece ani de închisoare.
CITEŞTE ŞI: EXCLUSIV! Imagini de la hangarul din Criuleni unde erau produse elicoptere (FOTO/VIDEO)
Preluat de la: Publika.md