Coronavirusul nu cedează. Alţi cinci moldoveni, răpuşi de COVID-19

În dimineaţa zilei de marţi, 30 iunie, Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, a anunţat despre alte cinci decese provocate de noul coronavirus. Astfel, patru femei şi un bărbat, din diferite raioane ale ţării, au pierdut lupta pentru viaţă.

Pacienţii aveau vârste cuprinse între 55 şi 78 de ani şi sufereau şi de alte boli, precum diabet zaharat, hepatită cronică, obezitate, hipertensiune arterială, cardiopatie etc.

Vedeţi mai jos detalii despre fiecare pacient:  

Deces 537: Femeie de 61 de ani, din raionul Ialoveni. Transferată, la data de 20 iunie,  de la Spitalul Clinic Municipal Sf. Treime la Institutul de Medicină Urgentă. Comorbidități: diabet zaharat, nefropatie diabetică, hipertensiune arterială, cardiopatie hipertensivă.

Deces 538: Bărbat de 67 de ani, din raionul Rezina. Transferat,  la data de 23 iunie, de la Spitalul Raional Rezina, la Institutul de Medicină Urgentă. Comorbidități: sechele AVC suportat, encefalopatie discirculatorie mixtă gr. III, hipertensiune arterială, bronhopneumopatie cronică exacerbare severă

Deces 539: Femeie de 78 de ani, din raionul Taraclia. Internată în stare gravă, la data de 26 iunie, la Spitalul Raional Taraclia. Comorbidități: hipertensiune arterială, insuficiență cardio-vasculară.

Deces 540: Femeie de 71 de ani, din mun. Chișinău. Internată la data de 17 iunie, la Spitalul Clinic Municipal Nr. 1. Comorbidități: diabet zaharat, infarct miocardic vechi, cardiomiopatie mixtă, hipertensiune arterială.

Deces 541: Femeie de 55 de ani, din raionul Florești. Internată la data de 6 iunie, la Spitalul de Psihiatrie Bălți. Comorbidități: hepatită cronică, schizofrenie paranoidă, obezitate, cardiopatie dismetabolică, hipertensiune arterială.

 


Preluat de la: Publika.md