Situaţia în raioanele Ocniţa, Soroca şi la Vadul lui Vodă continuă să fie alarmantă. Nivelul apei râului Nistru este în creştere, iar pericolul de inundaţii este mare. Autorităţile şi salvatorii întreprind măsuri pentru a împiedica apa să ajungă în gospodăriile oamenilor. În zonele de risc au fost construite diguri. Chiar şi aşa, în mai multe localităţi din raionul Soroca, grădinile şi terenurile agricole au fost înghiţite de apă.
Satele Vălcineţ, Unguri şi Naslavcea au fost afectate, după ce nivelul apei din râul Nistru a crescut cu până la opt metri. În aceste condiţii, salvatorii şi localnicii au ridicat un dig de protecție în localitatea Vălcineț, raionul Ocnița, și au întreprins lucrări de consolidare a unui canal de scurgere a apei în apropierea râului Nistru.
Oamenii sunt îngrijoraţi după ce grădinile au fost inundate, dar frica cea mare este ca apa să nu le ajungă în casă:
„Dumnezeu nu ne dă să avem ce am pus noi în grădini. Apa creştea şi creştea. Eu lemnele le aruncam mai sus şi mai sus. Copiii mă ajutau”.
„Am scos toată mobila. Nu ştim la ce să ne aşteptăm”.
Situaţia este alarmantă şi la Soroca. Acolo au fost fortificate două baraje cu o lungime totală de peste 70 de metri pentru protecția locurilor joase din oraș. Iar la Vadul lui Vodă, salvatorii au continuat să instaleze digul metalic pe plaja din localitate. Construcţia se întinde pe o distanţă de un kilometru. De asemenea, salvatorii au pompat apa pentru a nu admite inundarea clădirilor din zona de agrement.
Îngrijorător este faptul că din cauza inundaţiilor de la Vadul lui Vodă ar putea ceda staţia de pompare, care asigură locuitorii Capitalei cu apă potabilă. Într-o postare pe Facebook, primarul municipiului Chişinău, Ion Ceban, a explicat că există riscul ca motoarele care se află la 21 de metri sub nivelul Nistrului, să fie inundate. Edilul precizează că autorităţile au pregătit trei pompe de rezervă şi o staţie electrică şi sunt gata să intervină prompt în caz de necesitate. Totodată, Ion Ceban dă asigurări că întreprinderea „Apă Canal Chișinău” are rezerve de apă.
Situaţia se agravează şi pe malul stâng al Nistrului. A fost inundată plaja din Tiraspol. Presa locală scrie că, doar într-o singură zi, nivelul apei în râu s-a ridicat cu un metru şi jumătate.
O situaţie dificilă se atestă şi în raionul Rezina. Pe un drum din preajma satului Ciorna, apa din Nistru a acoperit carosabilul, iar şoferii circulă cu dificultate. Nivelul apei pe acea porţiune de drum depăşeşte 25 de centimetri. Oamenii legii îndeamnă şoferii să evite zona şi atenţionează că, dacă situaţia nu se va ameliora, circulaţia vehiculelor pe segmentul respectiv va fi închisă.
Citeşte şi: POTOP pe o şosea din Rezina. Drumul a fost INUNDAT, iar maşinile plutesc prin şuvoaie (VIDEO)
Meteorologii au emis Cod portocaliu de revărsare a râului Nistru valabil până în 2 iulie. Iar până în 29 iunie rămâne în vigoare avertizarea de creştere a nivelului apei a râului Prut. Totodată, pentru zilele de 28 şi 29 iunie a fost emis un Cod galben de caniculă. Temperaturile vor ajunge până la 33 de grade Celsius, la umbră.
Preluat de la: Publika.md