Un studiu publicat la începutul lui iunie arată că ritmul creşterii îmbogăţirii femeilor din ţările arabe este mai mai mare decât cel al femeilor din Statele Unite sau din Europa.
Averea femeilor arabe atinge în prezent 685 de miliarde de euro. Este rodul unei creşteri continue care, dacă îşi va menţine ritmul actual, va ajunge la 890 de miliarde de euro în 2023. Este un nivel peste cel al americancelor sau al europencelor, dar sub cel al asiaticelor sau al latino-americancelor, relatează cotidianul francez „Liberation”, care citează un studiu publicat la începutul lui iunie de Boston Consulting Group (BCG), o societate americană cu filială la Dubai, în Emiratele Arabe Unite.
Potrivit studiului, cele mai bogate femei din lumea arabă sunt sauditele, care au o avere însumată la 200 de miliarde de euro. Femeile din Arabia Saudită sunt urmate de cele din Emiratele Arabe Unite, cu o avere totală de 89 de miliarde de euro.
Chiar dacă poartă abaya şi văl în public, cele mai bogate femei din lumea arabă sunt angajate în activităţi deloc tradiţionale pentru societatea lor, conducând întreprinderi şi societăţi de investiţii.
Studiul arată că ele îşi datorează locul mai degrabă meritului decât resurselor naturale locale sau familiei, un lucru posibil ca urmare a creşterii accesului la studii superioare. Totuşi, femeile arabe nu deţin decât 13% din totalul avuţiei din lumea lor, în timp ce media globală în acest aspect, scrie adevarul.ro.
Preluat de la: Publika.md