O casă din sectorul centru al Capitalei riscă să se prăbuşească. Proprietarii s-au pomenit peste noapte cu o groapă imensă chiar lângă uşa de la intrare şi avansează pe zi ce trece. Valentin Zacardoneţ
spune că gaura s-a format după ploi şi e atât de adâncă, întrucât se teme să mai stea în casă. Până la soluţionarea problemei, familia va locui la vecini.
”S-a auzit un zgomot după ploi şi s-a deconectat apa. Nu era groapa, era tot betonat, dar s-a prăbuşit sub beton si se auzea apa cum curge. Am chemat responsabili de la Apă-Canal, ei au venit şi au deconectat apa aseară”, a declarat Valentin Zacardoneţ, locatar.
Speriate de situaţie sunt alte 13 familii, care împart curtea comună.
”Am sunat la Apă-Canal şi ne-au spus că nu au maşini şi să aşteptăm. Pe la ora 11:00 au venit şi s-au uitat şi cu un tractor au făcut o pălitură şi s-a prăbuşit, a căzut şi un lucrător Apă-Canal a conectat ţeava şi au plecat”, a zis Eugen Recepschi, locatar.
”Noi am fost apelaţi de locatari, specialiştii noştri au mers la faţa locului. Iniţial credeam că este vorba despre o avariere la reţeaua de apeduct, dar este o comisie formată bănuim că din cauza ploi torenţiale, apa abundentă a deteriorat apeductul. Noi vom remedia situaţia”, a declarat Nadejda Fotescu, ofiţer de presă la ”Apă-Canal Chişinău”
La faţa locului au venit specialiştii de la IGSU, dar şi vicepretorul sectorului Centru, Dmitri Mitioglo, care a spus că Pretura este gata să acopere cheltuilele de despăgubire din fondul de rezervă.
”Trebuie de acţionat foarte repede, deoarece casa, dar şi oamenii se află în pericol. Construcţia stă în aer. Aici a fost cândva un beci, iar specialişti ne vor spune ce trebuie de făcut ca riscul să nu fie mai mare”, a zis Dmitri Mitioglo, vicepretor sectorul Centru.
În prezent, casele din zonă sunt deconectate de la reţeaua de gaze şi apă. Deocamdată, groapa stă neatinsă.
CITEŞTE ŞI: O casă din Capitală RISCĂ SĂ SE PRĂBUŞEASCĂ. Locuitorii, îngroziţi de apariţia unui CRATER IMENS (FOTO)
Preluat de la: Publika.md