Autoritățile sanitare din Wuhan, epicentrul pandemiei de coronavirus, au revizuit vineri bilanțul deceselor provocate de Covid-19, anunțând cu 50% mai mulți morți, relatează Reuters și Guardian. Astfel, bilanțul a fost revizuit de la 2.579 la 3.869.
Decizia Centrului de prevenții și control vine în contextul care întreaga lume, inclusiv cetățenii chinezi, și-au exprimat scepticismul cu privire la datele raportate de regimul comunist, în condițiile în care alte țări au anunțat peste 10.000 de morți.
De altfel, miercuri, în conferința de presă zilnică de la Casa Albă, președintele american Donald Trump a spus că are dubii că există cineva care crede în cifrele date publicității de către autoritățile chineze.
Oficial însă, Centrul de prevenții chinez a susținut că revizuirea se datorează faptului că până acum nu au fost incluși în statistici pacienții care nu au putut ajunge la spital sau au ajuns mult prea târziu, dar și dificultăților în colectarea informațiilor de la spitalele private sau centrele medicale înființate temporar pentru gestionarea pandemiei.
“Fiecare pierdere a unei vieți este o sursă de durere pentru familiile îndoliate, dar și pentru oraș. Vrem să transmitem compasiunea noastră sinceră familiilor care și-au pierdut rudele pe perioada epidemiei, dar și cadrelor medicale care și-au sacrificat viața”, a transmis agenția.
Preluat de la: Timpul.md