Europa de Est se teme că Paștele ortodox poate alimenta un puseu de Covid-19 ce ar putea copleși sistemele medicale subfinanțate

​Milioane de oameni din Europa de Est și Balcani sunt îndemnați să stea departe de biserici și de adunări mari când vor marca Paștele ortodox, în acest weekend, în vreme ce unii clerici sunt iritați de regulile impuse pentru lupta cu pandemia de coronavirus, potrivit Rador, care citează The Irish Times. În România și în toată regiunea, cei mai înalți clerici ortodocși spun că de Paște vor avea loc slujbe în spatele ușilor închise, însă postări de pe rețelele sociale și articole din presa locală arată că unele biserici tot mai cheamă lumea să vină la slujbă, scrie publicația irlandeză.

Șefi de stat din toată regiunea le transmit oamenilor să renunțe la slujbele bisericești, la mesele în familie și la alte tradiții, pe fondul temerii că după Paște va exista un puseu de Covid-19 care ar putea copleși sistemele medicale subfinanțate.

Nu toți înalții prelați susțin însă recomandările guvernelor lor, alimentând temeri că un număr considerabil de oameni le-ar putea ignora în țările în care Biserica ortodoxă încă mai este influentă, iar încrederea în majoritatea funcționarilor publici este scăzută.

"Dragi români, indiferent de ce v-ar putea spune alții, eu vă spun același lucru ca medicii (…), același lucru ca experții, același lucru ca Organizația Mondială a Sănătății: Stați acasă! Altfel, după Paște vom avea înmormântări!”, a declarat președintele român Klaus Iohannis, amintește The Irish Times.

Publicația amintește și că șeful statului român a avut această intervenție după ce ministrul de Interne Marcel Vela se înțelesese cu Patriarhul Daniel ca preoți, voluntari și polițiști să distribuie pâine sfințită și să umble cu "lumina sfântă” de la care oamenii să-și poată aprinde lumânări în fața locuințelor.

Publicația irlandează scrie că Guvernul român afirmă acum că polițiștii nu vor participa, dar insistă că "pâinea și lumina” vor fi purtate din casă în casă în seara de sâmbătă de către clerici ajutați de până la cinci voluntari, purtând echipament de protecție.

În România și în toată regiunea, cei mai înalți clerici ortodocși spun că de Paște vor avea loc slujbe în spatele ușilor închise, însă postări de pe rețelele sociale și articole din presa locală arată că unele biserici tot mai cheamă lumea să vină la slujbă.

Mânăstire în carantină

Unii prelați ai Patriarhatului Moscovei din Ucraina au respins inițial ideea că pandemia ar constitui vreun pericol, însă marea lor mănăstire din Kiev, Lavra Pecersîka (n.r. – în ucraineană, în rusă – „Pecerskaia”), a fost băgată în carantină săptămâna aceasta, după ce fuseseră confirmate circa 100 de cazuri de Covid-19, între care două decese, în rândul călugărilor, seminariștilor și personalului.

"Toată această situație demonstrează că naționalitatea, genul sau religia ta nu au nici o importanță pentru coronavirus. Ea demonstrează că nu poți avea o atitudine neglijentă față de boală. De aceea, încă o dată, vă îndemn să stați acasă de sărbătoarea Paștelui”, a declarat președintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Serbia și Macedonia de Nord au anunțat o interdicție absolută de circulație de Paște, de vineri după-amiază până marți dimineață, în ciuda apelurilor Bisericii Ortodoxe Sîrbe ca populația să fie lăsată să asculte slujba în aer liber, în fața bisericilor.

"Îl voi implora în genunchi pe patriarh să reconsidere această solicitare, dar cu siguranță nu vom aresta preoți”, a declarat președintele sârb Aleksandar Vucic.

Biserica Ortodoxă Rusă a fost inițial reticentă să închidă bisericile și nu toți clericii ei susțin apelul ulterior al Patriarhului Kirill ca lumea să se roage în case pe timpul pandemiei.

"Aici, la biserică, noi ne infectăm cu viață eternă, nu cu moarte. În biserică nu trebuie să existe frică de moarte”, le spunea duminica trecută enoriașilor episcopul Metodius de Kamenski și Kamișlovski, în regiunea munților Urali.
 


Preluat de la: Timpul.md