Purtarea MĂŞTILOR devine OBLIGATORIE şi în spaţiile publice deschise

Purtarea măştilor devine obligatorie în spaţiile publice deschise. Anunţul a fost făcut de premierul Ion Chicu în cadrul şedinţei cabinetului de miniştri şi intră în vigoare de luni.

„Îndemn toţi cetăţenii să procure aceste măşti şi să poarte atunci când sunteţi în spaţiul public. Iar unităţile comerciale nu vor admite accesul cetăţenilor fără măşti exact aşa cum prevăd instrucţiunile şi regulilor. Fiecare cetăţean, fiecare dintre noi, atunci când ieşim în spaţiul public să avem grijă de sănătatea noastră şi să procurăm aceste măşti”, a declarat Chicu.

De săptămâna viitoare, organele de forţă vor cutreiera străzile, pentru a se asigura că cetăţenii poartă măşti şi păstrează distanţa socială.

„Deși nu declarăm stare de urgență, organele de stat revin la acel regim 24/24, intervenție promptă în spațiul public. În arsenalul poliției sânt acele amenzi mari și sancțiuni pe care le vor aplica în cazul în care cetățenii nu se vor conforma. Statul va reacționa dur dacă nu vă veți conforma”, a spus Chicu.


Preluat de la: Publika.md