În Elveția, peste 12.000 de interpreți de yodel sînt membri într-unul dintre cele 711 grupuri ale Asociației federale ale yodlerilor, însă această practică se exprimă în mare parte într-o manieră informală, a precizat OFC.

Yodelul alternează registrele vocii de piept cu cele ale vocii de cap, utilizînd silabe lipsite de sens, specifice dialectelor locale. Există ''yodel natural'', compus din melodii fără cuvinte, și ''yodel cîntat'', care include versuri și refrene despre natură și viața cotidiană.

''Practicat solo, în grupuri mici sau în coruri – cîteodată acompaniat de instrumente precum acordeonul -, yodelul se caracterizează prin armonici bogate. Este practicat în special cu prilejul unor concerte, festivități și concursuri, deseori asociate cu portul costumelor tradiționale regionale'', a explicat OFC.

Potrivit lui Julien Vuilleumier, consilier în cadrul Ministerului Culturii, originile acestui cîntec sînt neclare, iar ''yodelu,l așa cum îl cunoaștem azi, s-a definitivat în secolul al XIX-lea și în cel de-al XX-lea'' pentru a se integra ''cîntecelor populare'', avînd ''surse de inspirație încrucișate'' în munții din Tirol (Austria, Italia), sudul Germaniei și Elveția, a precizat acesta pentru AFP înainte de decizia UNESCO.

Influența sa depășește granițele Elveției întrucît, odată cu valurile de emigrație, s-a integrat în muzica folk americană și în muzica country. Continuă să evolueze și și-a făcut simțită prezența și în ''forme mai experimentale, la frontiera cu jazzul, pop și rock'', a explicat Vuilleumier, dînd spre exemplu ''yodeltonul'', creație a unui artist din cantonul Vaud, care include ritmuri de reggaeton.

Preluat de la: Noi.md