De la începutul anului, şapte persoaneau murit, după ce au fost electrocutate. Specialiştii vin cu recomandări pentru evita tragediile

De la începutul anului şapte persoane şi-au pierdut viaţa după ce au fost electrocutate. Trei tragedii s-au produs luna trecută şi au fost cauzate de nerespectarea măsurilor de securitate. Salvatorii îndeamnă oamenii să fie prudenţi, mai ales atunci când vor să ajute victimele.

„Nu ne apropiem, ideal ar fi să deconectăm lumina. Recomandăm minim 10 secunde a verifica respiraţia sau pulsul. Ulterior, dacă nu respiră facem compresii”, a menţionat Igor Mocanu, specialist Centrul Republican de Instruire, IGSU.

Adesea, electrocutările pot provoca arsuri grave, de aceea specialiştii atenţionează oamenii să nu folosească metode dubioase de salvare, care pot face mai mult rău decât bine.

„Oamenii din păcate, din popor, folosesc diferite unguente, uleiuri, ceea ce nu este corect. Noi trebuie în astfel de cazuri să punem mâna sau piciorul, de exemplu, sub jetul de apă rece”, a explicat Igor Mocanu.

În cazul copiilor, regulile de acordare a primului ajutor diferă.

„Mulţi copii se joacă afară, trebuie de ţinut cont că liniile electrice prezintă pericol”, a spus Oleg Cevdari, specialist Premier Energy.

Risc mare de electrocutare există chiar şi pe unele trotuare din Capitală, unde pot fi văzute cabluri care atârnă pe garduri, copaci, iar unele ajung foarte jos.

Luna trecută, doi bărbaţi din Ialoveni au fost electrocutaţi pe un șantier de construcție din raionul Leova. Aceştia efectuau săpături cu tractorul şi au atins firele de înaltă tensiune, pentru că nu ar fi respectat măsurile de securitate în timpul lucrărilor.

În cel de-al doilea caz, produs în tot în luna mai, în satul Leca din raionul Cantemir, un tânăr a fost electrocutat în timp ce uda legumele într-o seră cu ajutorul unei pompe electrice care nu avea cablul bine izolat.


Preluat de la: Publika.md