Topul celor mai buni chitarişti rock din toate timpurile

Cel mai mare chitarist rock din toate timpurile este membrul legendarei trupe britanice Queen, Brian May. La această concluzie au ajuns cei de la publicația de specialitate Total Guitar, în urma unui sondaj realizat printre cititorii săi.

Legendarul muzician a spus că a rămas perplex când a aflat despre nominalizare. Brian May are o carieră muzicală de peste 55 de ani, timp în care a câștigat numeroase premii alături de trupa Queen, pentru care a fost nu doar chitarist, ci și solist vocal, compozitor și textier. 

Pe locul doi în top se află o altă legendă, marele Jimi Hendrix. Hendrix a făcut furori în anii ’60 ai secolului trecut. Stilul său, de a cânta la chitară electrică, a influențat majoritatea muzicienilor moderni. A murit la doar 27 de ani, cu doar trei albume lansate, dar chiar și așa, revista Rolling Stone l-a desemnat în 2003 cel mai mare chitarist din toate timpurile. 

Jimmy Page închide podiumul. Membrul legendarei trupe Led Zeppelin este unul dintre cei mai importanți chitariști rock, fiind un model pentru cântăreţii contemporani. Page este în prezent un producător de succes, recunoscut pentru efectele folosite la înregistrarea melodiilor.

În topul întocmit de Total Guitar se mai află Eddie Van Halen și Eric Clapton.


Preluat de la: Publika.md