Vă prezentăm postarea sa dedicată acestui eveniment.

”Rareori celebrăm această zi cu adevărat, dar și mai rar înțelegem de ce ea există. Dar anume astăzi este un bun prilej să ne oprim și să privim în jos: acolo unde începe tot ce este viu. Nu în cer, nu în oceane și nu în stele — ci în sol. Cel mai pămîntesc dintre toate fenomenele.

Sîntem obișnuiți să percepem pămîntul ca pe o suprafață, o bază pentru drumuri și case, ca pe o resursă sau o materie primă. Dar solul nu este un fundal al vieții. Solul este viața însăși. Sub fiecare pas se ascunde o lume mai complexă decît orice oraș, mai fină decît orice inginerie, mai înțeleaptă decît orice proiect omenesc. Solul este un organism viu străvechi, care lucrează în tăcere.

Într-un hectar de sol sănătos trăiesc miliarde de ființe: bacterii, micelii fungice, insecte, nematode, rîme — arhitecții tăcuți ai fertilității. Într-o singură mînă de cernoziom există mai multă viață decît oameni pe Pămînt. Și toată această viață muncește, transformînd moartea în viață, reținînd umezeala, creînd structura, întorcînd în circuit tot ceea ce cîndva a respirat, a înflorit sau a rodit.

Sămînța poate aștepta ani de zile. Dar ea prinde viață doar acolo unde solul este viu. Acolo unde rădăcinile plantelor intră într-o alianță străveche cu ciupercile și microorganismele, unde schimbul nu este o întîmplare, ci o lege perfecționată de sute de milioane de ani. Solul nu este un mediu. Este un legămînt. Un sistem de obligații reciproce pe care noi, oamenii, l-am încălcat prea mult timp.

Popoarele antice înțelegeau acest lucru fără microscoape.

La slavi, fertilitatea era sub ocrotirea lui Veles — păzitorul bogățiilor subpămîntene, al pămîntului umed, al înțelepciunii și al rădăcinilor. Mokoș, zeița principiului feminin, era stăpîna umezelii — cea care face pămîntul capabil să nască. La greci, pămîntul se numea Gaia. La romani — Ceres. În India — Prithivi. În tradiția sumeriană — Ki.

Lumea se schimbă, numele se uită, dar sensul rămîne același: solul este mamă, hrănitoare, început și întoarcere.

Însă în ultimele decenii, omul a început să se poarte cu pămîntul ca și cum ar fi infinit de răbdător — iar solul a început să dispară. Am accelerat aratul, am intensificat chimia, am distrus perdelele forestiere, am încetat să întoarcem materia organică — și astfel am rupt un ciclu străvechi și fragil.

În ultimii ani am pierdut mai mult de o treime din solurile fertile ale planetei.

În unele țări, fermierii nu mai pot ara cîmpurile nu pentru că nu ar avea tehnică — ci pentru că pămîntul de odinioară s-a transformat într-un praf uscat și compactat, luat de vînt.

Cînd solul moare — dispar insectele, păsările, recoltele. Dispare stabilitatea climei. Dispare apa. Dispare viitorul.

Dar solul are o însușire uimitoare — el se poate reface, dacă nu este dominat prin forță, ci susținut prin grijă. Dacă îi redăm materia organică. Dacă nu îl mai lăsăm gol. Dacă lăsăm rădăcinile să se împletească din nou în structura lui. Dacă îl protejăm de vînt cu ajutorul copacilor, așa cum au făcut oamenii timp de mii de ani.

Solului nu îi trebuie adorare.

Solului îi trebuie un aliat.

Astăzi nu este doar o dată în calendar, ci un memento: noi nu stăm deasupra naturii — noi stăm pe ea.

Și dacă vom reface solul, vom reface tot restul: clima, apa, hrana, sănătatea, stabilitatea și speranța.

Dacă însă îl vom pierde — într-o zi se va dovedi că avem cu ce respira, avem despre ce vorbi, dar nu mai avem din ce să creștem.

La mulți ani de Ziua Internațională a Solului.

La mulți ani pentru ceea ce face posibilă existența lemnului, a pîinii, a ierbii, a grădinii și a omenirii.

Aveți grijă de pămînt.

El este singura casă care are rădăcini”.

Preluat de la: Noi.md