Relații publice pentru carte

– Iulia, te rog să ne spui cum ți-a venit ideea unui proiect literar. Lansarea unui proiect întotdeauna presupune un scop specific. Care a fost scopul tău?

-Ideea a venit de la cursurile de literatură la care particip la Universitatea Liberă. Anul trecut, am urmat un curs de proză rusă contemporană, predat de renumita scriitoare rusă Tatiana Sotnicova, cunoscută și sub numele de Anna Berseneva. A fost incredibil de interesant, am descoperit așa de multe lucruri noi. Și pur și simplu am vrut să împărtășesc cunoștințele mele cu ceilalți. Mai ales că mi-a lipsit puțin predarea (am predat mulți ani, la urma urmei).

Mi-am zis: de ce să nu creez un astfel de proiect educațional pentru oamenii care citesc, dar nu știu de ce să se agațe? Pentru că, cu avalanșa de informații pe care o avem astăzi, foarte multe dintre ele ne trec pe alături. Este foarte dificil să găsești o carte bună, care să-ți încălzească inima. Aceasta a fost, de fapt, ideea inițială.

Am început să lucrez la acest proiect și m-am întrebat: de ce să nu l-ași extinde? Adică, să discutăm subiecte interesante din istoria literară, poate din teoria literară, despre scriitori. Proiectul ar putea fi de interes pentru școlari și pensionari; pentru cititori și chiar pentru necititori, deoarece i-ar putea inspira să privească cărțile altfel. Iar scopul meu, așa cum s-ar putea concluziona din cele de mai sus, este de a populariza literatura.

– Prelegerile se țin la Biblioteca ”Lomonosov” și la cafeneaua „Cofemolca” a lui Alexandr Stucalov, însă proiectul acolo se numește „Cu o carte sub braț”, iar publicul de acolo este mai în etate.

Sunt invitată să țin prelegeri și în alte locații. De exemplu, m-am pentru cititorii bibliotecii „Miron Costin”, o filială a Bibliotecii Municipale ”B.P. Hașdeu” din cartierul Rîșcani al capitalei.

Am planuri să-mi extind publicul în viitor. Îmi doresc cu adevărat să atrag tot mai mulți tineri la prelegerile mele.

Cum se naște linia de subiect

-Cum selectezi subiectele prelegerilor: sunt sugestiile tale, sau e o decizie comună cu publicul?

-Depinde. La începutul acestui proiect la Biblioteca Lomonosov, primul public au fost elevii Liceului Teatral Orășenesc ”Iurii Harmelin”. Am început cu întrebarea unde și cum să caut cărți online, la ce să fiu atentă și pe ce să mă concentrez. Apoi i-am rugat să-mi spună ce ar dori să discute în următoarea prelegere. Dintre mai multe subiecte, pe care le-au sugerat, studenții au ales în unanimitate poveștile polițiste. Și am decis asupra următorului subiect împreună cu publicul.

Uneori apar subiecte în timp ce citesc o carte, caut informații online sau dacă dau peste ceva deosebit de interesant. Și pe baza acestui lucru, caut materiale pe tema respectivă.

O carte scrisă de o fantomă

– Ce subiecte ai evidenția ca fiind cele mai interesante pentru ascultători?

– De regulă, mă concentrez pe ceea ce mă interesează, ceea ce mă captivează. Din prelegerile pe care le-am ținut, romanele polițiste sunt foarte populare, inclusiv modul în care genul s-a dezvoltat în URSS și în perioada post-sovietică. Ficțiunea polițistă sovietică este foarte diferită de ficțiunea polițistă occidentală; are o istorie complet diferită și se întinde pe mai multe perioade. Iar ficțiunea polițistă din fiecare perioadă este diferită.

Ficțiunea polițistă actuală este diferită de genul sovietic pe care îl cunoaștem și îl iubim cu toții: frații Vainer, Iulian Semionov, de exemplu. Dar multe au fost preluate de la ei. De obicei, aceasta are legătură cu munca poliției, cu persoana care conduce ancheta. Aceste elemente sunt extrase din ficțiunea polițistă și văd că publicul se bucură de ele.

Sau un alt subiect – despre șoarecii de bibliotecă sau sclavii literari. Este o întrebare foarte interesantă și cu multiple fațete. Am fost și eu sclavă literară și cred că este o grozavă experiență de scriere. Înveți să privești lumea dintr-o perspectivă diferită, să descoperi ceva nou, să-ți dezvolți imaginația și, în final, să devii mai bun la asta. Și, bineînțeles, această activitate mi-a satisfăcut pofta de a scrie. În cadrul acestui subiect, împărtășesc povești cunoscute și mai puțin cunoscute din biografiile unor oameni celebri, precum și despre echipa de sclavi literari din Chișinău și munca lor plină de bucurie.

– Și nu sunt sclavii literari enumerați ca și coautori, în carte?

– Nu. De aceea a și apărut denumirea. Anterior, acești autori erau numiți scriitori-fantomă sau sclavi literari. Acum, pentru a evita discriminarea rasială, sunt redenumiți scriitori afro-americani sau ghostwriters (o combinație a cuvintelor englezești „ghost” și „writer”). Nu veți găsi numele acestor persoane în antetul cărții. Nu sunt menționate deloc.

Oamenii își asumă această muncă din diverse motive. De exemplu, absolvenții Institutului Literar sau studenții-seniori la jurnalism, jurnaliștii profesioniști își asumă această muncă pentru a acumula experiență. Mulți aspiranți la scriitorime devin, de asemenea, ghostwriters din același motiv. Și, bineînțeles, scriu pentru bani.

— Pe de altă parte, cu siguranță ai dori ca munca să-ți fie recunoscută într-un fel, nu-i așa?

-Nu întotdeauna. Totul depinde de subiect. De exemplu, în anii 1990, am lucrat ca ghostwriter cu remarcabila poetă, romancieră, jurnalistă, cercetătoare literară și cea mai apropiată prietenă a mea, Alexandra Iunco, care, din păcate, a decedat prematur. În anii 1990, am lucrat cu editura Olimp din Moscova, ulterior absorbită de AST, care acum face parte din editura Exmo.

Aveam sarcini complet diferite, inclusiv scrierea de romane istorice. Unul dintre ele era despre omul de stat rus Piotr Stolîpin. Îl scriam sub pseudonime: ni se părea că romanele istorice sau romanele polițiste semnate cu nume de femei păreau puțin extravagante. Mm terminat de scris despre Stolîpin, mi s-a oferit un subiect despre spionul britanic Sidney Reilly. Era o figură foarte ciudată și nu este clar dacă a existat cu adevărat. Mi s-a oferit apoi oportunitatea de a scrie acest roman sub propriul nume, și am acceptat cu bucurie.

-Cum te pregătești pentru cursuri? Pe ce te concentrezi cel mai mult, ce te ghidează?”

– Dacă am un subiect pentru o prelegere, încep să caut materialele care mă interesează. Și ideile pot apărea spontan. De exemplu, citeam ceva și despre bucate. Mi-a fost incredibil de foame, am lăsat cartea deoparte și m-am grăbit la bucătărie să iau ceva de mîncare. Și apoi mi-a venit ideea prelegerii „Mîncarea în literatură și literatura în mîncare”.

Dar în prezent pregătesc două versiuni – una pentru elevii de liceu și una pentru adulți.

Despre viitorul literaturii

—Crezi că literatura este încă interesantă pentru societatea modernă, dacă totul alunecă spre forme scurte de lectură, conținut rapid pe rețelele de socializare – citește și uită?

-Cred că literatura este încă interesantă societății. Deși, desigur, oamenii citesc mult mai puțin. Dar acest lucru se datorează unei multitudini de factori: dezvoltarea internetului, declinul generalizat al standardelor educaționale și al standardelor culturale generale. Astăzi oamenii, în special în zonele rurale din Moldova, sunt împiedicați să citească: școlile și bibliotecile se închid, nu există librării și mulți pur și simplu nu au acces la lectură. Și toate datele disponibile confirmă că nivelul activității de lectură în Moldova este unul dintre cele mai scăzute dintre țările UE.

Dar mă bucură faptul că vînzările de cărți au crescut în Moldova și că încă există oameni, cărora le place să citească, iar aceștia atrag și pe alții, inclusiv tineri. Știu că avem cluburi literare, unde copiii se adună și discută despre cărțile pe care le-au citit. Biblioteca ”Lomonosov” are și un club filosofic și literar numit „Pan Pen”.

Optimistă fiind în această privință, cred că literatura va reveni în cele din urmă. Povestirea uimitoare a lui Mike Ghelprin, „O lumînare ardea pe masă, o lumînare ardea…”, circulă online de mulți ani. Nu o voi dezvălui; oricine dorește o poate găsi și citi, dar pentru mine, această poveste a fost răspunsul la întrebarea ta.

-Cum pot cititorii să navigheze prin literatura contemporană? Cum aleg cărți interesante de citit? Ce ar trebui să caute?

-Am ținut chiar și o prelegere separată pe această temă, în care am vorbit despre premiile literare care merită atenție. Dar, din păcate, unele dintre aceste premii literare au devenit un fel de armă ideologică. Este oarecum dificil să ne concentrăm în zilele noastre asupra celui mai mare și mai serios premiu literar al Rusiei, „Большая книга”. Totuși, cu siguranță acolo nu-s selectați grafomani. Există și diverse grupuri publice și canale literare Telegram. Există, de asemenea, premii literare internaționale.

Există grupuri literare pe rețelele de socializare. Urmăresc multe dintre ele; membrii lor discută despre diverse cărți, își exprimă opiniile și adesea numesc resurse și biblioteci online, unde putem citi gratuit operele autorilor. Pentru că, desigur, nu toată literatura ajunge la noi.

Cum putem distinge literatura contemporană de calitate de cea sortul doi?

– Doar empiric. De fapt, nu știm deloc ce literatură, care dintre aceste cărți va fi considerată de sortul doi peste 30-50 de ani.

Literatura cunoaște multe exemple de scriitori consacrați neincluși în programa școlară și care au publicat mai puțin, chiar dacă erau autori absolut minunați. De exemplu, a existat un scriitor pe nume Vasili Slepțov. Un precursor al lui Cehov. A scris o proză absolut minunată.

Totul este foarte complicat, de fapt. Ne bazăm adesea pe recenzii de carte din ziare, reviste și presa online. Acestea sunt repere foarte bune, dar nu trebuie să uităm, că criticii citesc și analizează ceea ce oferă editurile când vine vorba de lansări noi. Iar editurile au propriul lor scop – să promoveze și să vândă. Și nu este de la sine înțeles că vorbesc despre operele unor genii.

– Citesc oamenii clasică astăzi? Crezi că percepția asupra operelor clasice s-a schimbat în zilele noastre?

– Nu știu dacă se citesc mult operele clasice, pentru că nu lucrez într-o bibliotecă, dar pot spune cu 100% certitudine, că percepția lor s-a schimbat. Mai mult, fiind fiul meu la școală, îmi amintesc că luam cu el în vacanță „Suflete moarte” de Nicolai Gogol. Am marcat părțile pe care trebuia să le citească pentru că îmi aminteam de la un curs universitar despre metode de predare a literaturii ce era absolut esențial în această lucrare. Dar fiul meu a citit cartea cap – coadă, și de mai multe ori. „Mamă, aceasta este o lucrare grozavă, Cicicov este un geniu”, mi-a spus. Noi am fost învățați că Cicicov era doar un ticălos care cumpăra suflete moarte și înșela moșierii, iar astăzi el este un om de afaceri cu o minte creativă ageră.

Iată un exemplu, pe care l-am folosit pentru a arăta cum se schimbă percepția asupra clasicilor. Și este de înțeles că, dacă un adult recitește o carte, peste ani el o percepe complet diferit, deoarece percepe altfel opera. Dar nu știu despre diferențele dintre generații.

-Ce sfat i-ai da cuiva, care nu a citit clasicii, dar vrea să înceapă? Cu ce ​​autor sau operă e bine să înceapă?

-Cu siguranță nu cu „Război și pace” de Lev Tolstoi. Ar putea începe cu „Inspectorul”, „Suflete moarte” sau „Serile la ferma de lîngă Dikanka” de Nicolai Gogol. Sunt mereu proaspete. Ar putea începe și cu „Un erou al timpului nostru” de Mihail Lermontov. Ar putea începe și cu operele lui Alexandr Pușkin. Dar cu siguranță nu cu Lev Tolstoi sau Fiodor Dostoievski, pentru că cineva care nu a citit niciodată clasicii se va pierde pur și simplu în verbozitate. Mai ales că formatele scurte devin tot mai populare în zilele noastre.

-Care este atitudinea ta față de cărțile electronice și cărțile audio? Contează pentru tine să citești folosind dispozitivele și metodele enumerate mai sus, sau este mai important să ții cartea?

– Apreciez și cărțile electronice, și cărțile audio. De fapt, recent am devenit interesată exclusiv de cărțile audio, deoarece trebuie să lucrez mult cu texte pe calculator, ceea ce este dăunător vederii mele. În plus, nu am niciodată suficient timp. M-am antrenat să ascult cărți audio. De fapt, la începutul secolului XX, cititul cu voce tare era foarte obișnuit în familii și mulți oameni ascultau cărți în loc să le citească. Singurul dezavantaj al ascultării cărților audio, pentru mine, este că nu am întotdeauna un pix și o foaie pentru a nota idei interesante, fapte și expresii interesante.

„Fiecare epocă își crește propriile păduri”

— Crezi că literatura contemporană este inferioară ca și calitate (limbaj, măiestrie, sens, profunzime) autorilor epocilor anterioare? Sau, cum se spune, fiecare epocă produce propriile genii?

-Pe cine numim genii? Acum e așa: ai rimat 'stick-herring' – gata, ești un geniu. În opinia mea, există multe figuri umflate, care nu pot fi numiți scriitori. Dar cunosc oameni – scriitori adevărați – cărora le este rușine să recunoască faptul că sunt figuri literare. Pentru că am fost învățați că posteritatea ne va aprecia realizările. Fiind față în față, nu poți vedea fața…

Exista un standard pentru calitatea literară, care acum nu există. În trecut, oamenii erau mai ironici cu ei înșiși și cu munca lor. Nu, asta nu înseamnă că nu își respectau munca; își cunoșteau valoarea, dar cerințele lor față de ei înșiși erau la un cu totul alt nivel. Azi există o tonă de analfabeți care se consideră scriitori. Editurile de astăzi permit totul; principalul e să plătești bani. Din păcate, scrisul este acum o afacere. Publicarea unei cărți depinde de cum se poate promova o persoană.

– Ai o cart,e la care te întorci constant și o recitești?

-Acum nu mai am. Aveam mai înainte. De exemplu, reciteam în fiecare an „Un erou al timpului nostru” de Mihail Lermontov și „Evghenii Oneghin” de Alexandr Pușkin. Practic, reciteam în mod voluntar toate lucrările din programa școlară, în fiecare an. Reciteam „Maestrul și Margareta” de Mihail Bulgakov timp de mai mulți ani și, practic, o știam pe de rost. Mă întorceam constant la „Teatrul” lui William Somerset Maugham.

Și acum pot reciti o lucrare doar pentru a-mi reîmprospăta memoria. Recent, am recitit cu mare interes nuvelele lui Anatoli Rîbakov „Pasărea de bronz” și „Pumnalul” . Literatură minunată. Dar nu pot reciti romanul istoric „Nisip greu” al aceluiași autor. Este prea dificil.

-Dat fiind că inteligența artificială este introdusă în mod activ în viețile noastre, crezi că există riscul ca ea să înlocuiască scriitorii și poeții?

-Nu pot răspunde la această întrebare. Am auzit că acum ceva ani, scenariștii de la Hollywood au intrat în grevă, nemulțumiți că introducerea inteligenței artificiale i-ar putea lăsa fără muncă. Iar un coleg de-al meu a decis să testeze calitatea scrierii IA. A compus un prompt, și inteligența artificială a scris o introducere de roman, care suna ca și cum ar fi fost scrisă de o persoană cu un background cultural bun. Deci, desigur, este un lucru periculos. Vom trăi și vom vedea.

Interviu realizat de Liubovi Cegarovscaia

Preluat de la: Noi.md