Promo-LEX a prezentat un nou raport de monitorizare în care constată, pentru luna octombrie, noi măsuri restrictive și încălcări ale drepturilor fundamentale în regiunea transnistreană, evidențiind abuzuri în justiția juvenilă, alinierea forțată a educației la standardele rusești, folosirea intensă a instrumentelor propagandistice, organizarea unui proces electoral necompetitiv și agravarea situației socio-economice.
Promo-LEX semnalează că regimul de la Tiraspol aplică un regim punitiv de „justiție juvenilă”, în care copiii sunt privați de libertate în instituții închise, rata de încarcerare fiind de trei ori mai mare decât pe malul drept, iar condițiile din detenție rămân sub standarde, cu educație ideologizată și contacte limitate cu familia.
Copiii pot fi plasați fie în „școala specială închisă” pentru minori de 11–14 ani, inclusiv sub vârsta răspunderii penale și considerați „în risc”, fie în cColonia pentru minori pentru vârstele 14–18 ani. Minorii reprezintă 2% din populația carcerală de pe malul stâng, față de 0,6% pe malul drept.
Raportul notează utilizarea izolării solitare, alimentație evaluată la circa 1,66 USD pe zi pentru fiecare copil, acces redus la educație și doar un apel telefonic pe lună cu familia.
Este menționat și faptul că „miliția” locală poate interveni fără existența unei fapte concrete, atunci când comportamentul minorului este considerat „deviant” de la normele morale sau sociale, ceea ce permite internarea pentru motive nepenale, fără garanții procedurale și fără acces la un avocat independent.
Educația din detenție este caracterizată drept „militar-patriotică”, marcată de nostalgie sovietică și glorificarea combatanților din 1992.
Raportul descrie și accelerarea alinierii sistemului educațional la standardele Federației Ruse. Sunt pregătite înlocuiri masive de manuale pentru perioada 2026–2028, dotări cu echipamente didactice rusești și includerea profesorilor și elevilor în programe și competiții organizate de Ministerul Educației al Federației Ruse.
„Universitatea de Stat din Tiraspol”, acreditată la Rosobrnadzor, este promovată ca instrument de „statalitate” și „memorie istorică”, iar bursele oferite de Primăria Moscovei contribuie la formarea loialității față de centrele de putere rusești.
Elevii și studenții sunt implicați în vizite la muzee militare, concursuri de istorie centrate pe narativul războiului „defensiv” și activități ale clubului militar-sportiv BARS, unde tinerii sunt instruiți în comunicații radio, medicină tactică și mânuirea armelor.
Promo-LEX subliniază intensificarea instrumentelor propagandistice, regimul încercând să consolideze ideea unei „comunități a poporului transnistrean”, cu limba rusă și legătura cu Rusia drept repere identitare centrale.
Sunt promovate narațiunile de „antifascism” și „asediu”, care leagă versiunea Rusiei asupra celui de-al Doilea Război Mondial de conflictul din 1992, prezentate drept lupte de apărare menite să justifice măsuri excepționale și mobilizarea populației împotriva unei amenințări atribuite Chișinăului și Occidentului.
Organizația atenționează și asupra unui nou „proces electoral” local, raional și pentru așa-numitul „soviet suprem”, desfășurat într-un context lipsit de opoziție reală, dominat de „partidul Obnovlenie” și holdingul Sheriff.
Scrutinul are loc pe un teritoriu aflat sub ocupație militară rusă, în afara controlului autorităților constituționale și fără observatori independenți, ceea ce face ca aceste „alegeri” să nu aibă bază legală și să încalce suveranitatea Republicii Moldova.
Terenul electoral este necompetitiv, în multe circumscripții existând un singur candidat, iar majoritatea celor înscriși pentru „Sovietul Suprem” fiind direct sau indirect afiliați holdingului Sheriff.
Procesul permite vot anticipat între 24 și 27 noiembrie, iar în zilele de 28 și 29 noiembrie 2025 votul se desfășoară la „comisiile electorale de circumscripție”.
Situația socio-economică și energetică este descrisă ca fiind critică. Regimul se confruntă cu un deficit „bugetar” accentuat, inclusiv scăderi majore la încasările din „impozitul pe profit” și „impozitul pe venit”, iar „banca centrală” a fost obligată să transfere în avans 100 de milioane de ruble pentru a acoperi plățile sociale.
Inflația a ajuns la 12,7% în luna septembrie, diminuând veniturile populației. Criza gazelor a impus un regim de economisire între 2 și 17 octombrie, perioadă în care furnizarea apei calde și a metanului a fost suspendată; deși livrările au fost reluate, cantitățile rămân limitate.
Promo-LEX concluzionează că aceste evoluții indică o degradare continuă a garanțiilor privind libertatea și securitatea persoanelor, drepturile copilului, libertatea de exprimare și de circulație, precum și a drepturilor socio-economice ale locuitorilor din regiune.
Preluat de la: Timpul.md