Expoziția a fost organizată cu prilejul marcării a 80 de ani de la nașterea artistei și este un tribut Talentului – Svetlana Burghiu a fost deținătoarea unei voci unice de mezzo-soprano, un tribut Omului – a fost o persoană cu un caracter puternic, care a îmbinat armonios scena cu viața de familie, un tribut Amintirii – a lăsat urmașilor săi lumina, care să-i călăuzească mai departe pe drumul creației, culturii și cumsecădeniei.
Evenimentul a fost găzduit de un loc cu o bogată tradiție în formarea și dezvoltarea talentului artistic – Școala de Arte „Alexei Stârcea”. Irina Bogataia, directoarea instituției, și-a amintit cu mult drag de vremurile, cînd a avut marele noroc s-o cunoască personal pe actrița și cîntăreață de operă, Svetlana Burghiu.
„Este foarte important ca tinerele generații, copiii, pe care noi îi creștem și-i educăm să cunoască tradițiile, personalitățile, care au stat la temelia culturii țării noastre. Eu am cunoscut-o personal pe Svetlana Burghiu, care era un om plin de viață, de umor, o persoană directă. Ne povestea despre cariera sa, spectacolele pe marile scene, emoțiile ei și acum, prin intermediul acestei expoziții, copii, dar și părinții lor au posibilitatea să afle despre această personalitate cît mai multe lucruri interesante”.
„Svetlana Burghiu a lăsat o amprentă în cultura Republicii Moldova foarte mare: o voce, care a fost și rămîne una deosebită. A avut spectacole și concerte și la noi în țară, și peste hotare. Tinerii de azi, cei care fac primii pași în acest domeniu, al culturii, și nu doar, pot să admire astfel de talente și au posibilitatea să o facă acum și în format digital. Mă bucur să mă aflu la o această expoziție, unde, prin istoria de pe afișe, avem posibilitatea să facem o incursiune virtuală și să fim parcă parte a spectacolelor Svetlanei Burghiu”, a menționat Constantin Moscovici, Artist al Poporului din Moldova, muzician și producător.
„Pentru tînăra generație aceasta ar însemna foarte mult, și anume dezvoltarea și cunoașterea culturii în domeniul operei. Pentru tineret ar fi foarte important să cunoască astfel de personalități, pentru că reprezintă o parte din istoria noastră”, a menționat Vlad Nepoliuc, președintele Asociației „Tinerii în Artă și Cultură”.
O prestație emblematică a Svetlanei Burghiu a fost cea în opera istorică din două acte „Alexandru Lăpușneanu”, după nuvela omonimă de Constantin Negruzzi. Premiera a avut loc pe scena Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu” în decembrie 1987.
Muzica pentru această operă a fost scrisă de maestrul Gheorghe Mustea, unul dintre cei mai cunoscuți compozitori ai timpului, director artistic și prim-dirijor al orchestrei naționale simfonice Teleradio-Moldova, profesor universitar, academician al Academiei de Științe a Moldovei, Artist al Poporului, cavaler al Ordinului Republicii, iar libretul a fost scris de Gheorghe Dimitriu, ambii începînd să lucreze asupra operei încă în anul 1985. Această creație i-a adus lui Gheorghe Mustea în 1990 Premiul de Stat al Republicii Moldova, iar Svetlanei Burghiu încă o dată confirmarea harului său de a fi în scenă, locul, de unde cu vocea și talentul său, nu doar interpreta un rol, dar îl trăia cu adevărat prin fiecare vibrație a ființei sale. „A fost nu doar o Artistă cu literă mare, dar și un om pe măsură”, își amintește Gheorghe Mustea, care a cunoscut îndeaproape familia Burghiu, pe Svetlana Burghiu (Paikova înainte de căsătorie) și pe soțul ei, Iacob Burghiu, cunoscutul actor, scriitor, scenarist, regizor, absolvent al prestigiosului Institut Unional de Cinematografie din Moscova (VGIK), fost viceministru al Culturii și fost consilier prezidențial.
„Se împlinesc 80 de ani de la nașterea unei mari cîntărețe cu o soartă interesantă. Și-a schimat locul de trai, a muncit toată viața cu dăruire, a avut o familie, unde în capul mesei era Cuvîntul și Muzica. Expoziția este un eveniment,care ar trebui să aibă prelungire și să fie o tradiție nu doar în cazul Svetlanei Burghiu, dar pentru toți artiștii, care au fost în perioada lor foarte mari. Evenimentul de azi, organizat de Constantin Burghiu, fiul Svetlanei și al lui Iacob Burghiu, a întrunit la un loc nu doar materialele prezentate pe panouri, dar și prieteni. Și locul, unde are loc expoziția este unul semnificativ, Școala de Arte „Alexei Stârcea”, instituția, unde se nasc talente. Familia Burghiu trebuie să fie un exemplu pentru alte familii, pentru că prin artă ei au dăruit lumii tot ce au mai frumos. Ei nu au mers după oameni, dar au atras oamenii după ei. Lucrările lui Iacob Burghiu sînt de neprețuit, iar vocea Svetlanei Burghiu a fost una extraordinară”.
Pe lîngă oameni de cultură: scriitori, artiști, compozitori, profesori, expoziția a fost admirată și de către rude, apropiați, dar și diplomați, reprezentanți ai Ambasadelor Poloniei, Bulgariei, Azerbaidjanului, Kazahstanului etc.
„Svetlana Burghiu s-a căsătorit cu un moldovean, Iacob Burghiu, pe care l-am cunoscut foarte bine, am fost prieteni. Ea s-a căsătorit cu el și a rămas aici, în Moldova. Pot spune că opera este nivelul superior al cuturii muzicale și ea și-a adus contribuția sa inegalabilă în acest domeniu. A fost o cîntăreață talentată și un om activ și a ridicat nivelul culturii generale a țării noastre. Mă bucur de această expoziție, care este un semn de recunoștință. Constantin, fiul lor, are grijă de tot ceea ce înseamnă păstrarea memoriei părinților săi. Dacă există această continuitate, se păstrează și cultura, și valorile. Aceste gesturi ne îmbăgățesc și conștiința, și spiritul nostru”.
Svetlana Burghiu a studiat la Institutul de Stat de Artă Teatrală „A. Lunacearski” (GITIS) din Moscova, Facultatea de Artă Teatrală. Între 1974-1977, a făcut stagiul la Teatrul „Bolșoi” din Moscova, timp în care a jucat roluri în spectacolele: „Evgheni Oneghin” de P. Ceaikovski, „Aici zorile sînt liniştite” de K. Molceanov, „Rigoletto” de G. Verdi. Între 1978-1979, a urmat stagierea la teatrul „La Scala” din Milano. A evoluat în Sala Mare de Concerte a Conservatorului din Moscova și pe scenele celor mai importante teatre din fosta Uniune Sovietică, din Germania, Finlanda, Italia. Ulterior, a cîntat pe scena Teatrului de Operă și Balet din Moldova (1980-1995) și cea a Sălii cu Orgă. A ținut lecții de măiestrie vocală la Colegiul Național de Muzică „Ștefan Neaga” din Chișinău. A activat la Teatrul Dramatic de Stat pentru Tineret „S Uliţî Roz”.
Activitatea sa artistică prodigioasă și setea nestăvilită de a crea și de a dărui prin creația sa și spectatorilor emoții și trăiri a avut mereu un singur scop: de a face lumea mai bună și mai frumoasă prin artă și prin cultură. Or, acest scop a fost atins și realizat cu mult succes, a menționat și Mihai Poiată, cineast, jurnalist, scriitor, publicist, fost parlamentar, lector universitar la Academia de Muzica, Teatru și Arte Plastice, Departamentul Multimedia.
„Trebuie să cunoaștem personalitățile marcante din arta și din cultura noastră, pentru că aceasta este o șansă să ne cunoaștem pe noi mai bine, potențialul nostru. Pe Svetlana Burghiu eu o cunosc din anul 1974, cînd am avut ocazia să-l cunosc și pe Iacob Burghiu, la primul seminar al dramaturgilor de la Tiraspol. Ulterior, am scris o tabletă despre Svetlana Burghiu – speranța scenei lirice din Moldova. Este un bonus spiritual să vorbește despre ea, dar și despre soțul său, Iacob Burghiu, și despre fiul lor, Constantin Burghiu, care este un fiu exemplar, care are grijă să păstreze memoria părinților săi”.
„Cred că pentru tineri, mai ales, Svetlana Burghiu este un exemplu de un mare talent și de o uriașă ambiție. Vocea sa a fost, într-adevăr, una deosebită. Am citit cu mare plăcere date din biografia sa și din carieră aici, la expoziție, pe aceste standuri. A avut o viață plină de realizări și evenimente frumoase atît pe plan profresional, cît și pe plan personal”, a menționat compozitoarea, autoarea și interpreta, Victoria Lîs.
„Am venit la expoziție să susținem această minunată familie și să savurăm o dată în plus vocea minunată a Svetlanei Burghiu, cu atît mai mult cu cît ea are și rădăcini beloruse. Este important să nu uităm despre astfel de personalități marcante”, a menționat Ana Babin, președinta Centrului Cultural Belarus din Moldova.
„Svetlana Burghiu a fost o mezzo-soprană excepțională și faptul că-i păstrăm memoria inclusiv prin astfel de evenimente ne face să fim mîndri. Este foarte important că urmașii ei, nemijlocit, fiul ei, Constantin Burghiu, a găsit de cuviință să-și îndeplineacă misiunea morală de a perpetua memoria mamei sale”, a menționat Alexei Colîbneac, pictor grafician, maestru Emerit în Arte din Republica Moldova, ale cărui lucrări se păstrează în Muzeul național de Arte al Moldovei, în Galeria Tretiakov din Rusia, în muzeele Japoniei, României, el a creat stemele Muzeului Național de Istorie și a Muzeului Național de Etnografie.
„Este un patrimoniu, care trebuie perpetuat cu mare încredere și mîndrie de către tînăra generație, patrimoniu, care trebuie să le devină aproape și la nivel spiritual, și la nivel de conștiință”, a menționat Veaceslav Daniliuc, compozitorul celebrei melodii „Hora din Moldova” care a scris istorie la „Eurovision 2009” în interpretarea cîntăreței Nelly Ciobanu.
„Eu aș vrea să mă adresez fiului Svetlanei Burghiu, Constantin. Îți mulțumesc că păstrezi memoria părinților tăi talentați, nu toți copiii fac acest lucru. Eu ți-am cunoscut părinții încă înainte de nașterea ta și am văzut fericirea lor, cît de bine se potriveau. Au fost ambii foarte talentați”, a menționat Ludmila Calohina, maestru în Artă, actriţă.
Cariera cîntăreței de operă, Svetlana Burghiu, a fost una impresionantă, la fel ca și viața sa dincolo de scenă, acolo unde a fost fiică, prietenă, soție …mamă. Mamă pentru fiul, Constantin, astăzi adult realizat, care și-a găsit drumul său în viață alături de familia lui frumoasă, adult care însă … continuă să rămînă, într-un colț de suflet, încă copil. Copil, care o mai așteaptă și azi pe mama să-l întîmpine cu o vorbă caldă și zîmbet în pragul casei, copil, care îl așteaptă și azi încă pe tata să vină de la lucru, să-l așeze pe genunchii săi și să-i povestească istorioare hazlii, copil, care este măcinat de dorul de casa parintească, în care grijile erau alungate de fericirea părinților și în care cîndva stăteau toți la masă. Vremurile au trecut și la masă au rămas două scaune goale… Dar el, copilul de altădată și adultul de azi, păstrează cu sfințenie amintirea celor doi – Svetlana și Iacob Burghiu, părinți, în primul rînd, și apoi, oameni de artă, promotori ai valorilor familiale și culturale. Or, expoziția este și ea un tribut memoriei mamei și artistei Svetlana Burghiu. Iar Constantin, fiul ei, ne-a spus ce înseamnă pentru el acest nume și ce cuvinte i-ar spune mamei sale.
„Mama, dragoste, înțelepciune, talent și … din nou, mama. Mi-i dor și-i mulțumesc… Cînd lucram cu arhiva tatălui, am găsit o compunere de-a mea, de cînd eram prin clasa a treia, la finalul căreia am scris că visul meu este ca părinții mei să fie fericiți. Nu știu, dacă au fost fericiți, dar știu cu siguranță că au trăit în dragoste și multă înțelegere. Acest lucru mă stimulează de a organiza astfel de evenimente, despre care cred că sînt importante nu doar pentru familia Burghiu, dar și pentru cultura R. Moldova. Noi ar trebui să reamintim despre talentele noastre și să le punem în prim-plan, pentru că avem cu ce ne mîndri. Astfel de evenimente contribuie la crearea podurilor de legătură între noi oamenii”, a menționat copleșit de emoții, Constantin Burghiu.
Menționăm că la expoziție a fost prezent și un reprezentant al companiei DAAC Hermes, care a înmînat ca donație conducerii Școlii de Arte „Alexei Stârcea” un set de microfoane și o placă de sunet, care să contribuie la ridicarea potențialului educațional și artistic al elevilor acestei instituții.
Preluat de la: Noi.md