De ce avocatul lui Nicanor Ciochină nu se prezintă la ședințele de judecată

„În primul rînd, acest dosar nu are nicio prioritate în raport cu altele pe care le am în procedură. În al doilea rînd, instanța, nu știu din ce motive, a recurs la fixarea mai multor ședințe fără să le coordoneze cu noi. Asta ar însemna că eu ar trebui să absentez de la alte dosare în care particip în calitate de apărător”, a spus avocatul Dumitru Buliga.

„Nu am cum să îi las fără apărare pe ceilalți clienți pe care îi apăr, în alte dosare, unde instanțele au dat dovadă de bună credință și au fixat ședințele consultînd avocații”, a subliniat el.

Avocatul a mai subliniat că Nicanor Ciochină pledează în continuare nevinovat, iar probele prezentate de procurori nu demonstrează vinovăția inculpatului. „Probe acuzării, probe concrete, care să demonstreze nevinoția lui Nicanor Ciochină, nu sînt la dosar”, a insistat Dumitru Buliga.

Procurorul de caz, Alexandru Botnaru, a declarat pentru presă că inculpatul că nu s-a prezentat, invocînd faptul avocații săi nu au venit. De asemenea, potrivit acuzatorului de stat, Ciochină nu este de acord cu desemnarea unui avocat din oficiu.

Avocatul din oficiu, Petru Răileanu, a precizat că Nicanor Ciochină își dorește să fie asistat în instanță de către avocații săi.


Preluat de la: Noi.md