„Poliția de Frontieră a informat partea ucraineană, care a confirmat observarea, pe teritoriul Ucrainei, a unei drone, fără încărcătură explozivă. Aparatul de zbor a dispărut ulterior de pe radarul autorităților ucrainene. Ministerul Apărării al Republicii Moldova nu a confirmat survolarea spațiului aerian național.
În baza informațiilor primite, au fost întreprinse măsurile procedurale prevăzute de legislația în vigoare, zona pe unde ar fi trecut drona este verificată, iar deocamdată nu s-au identificat obiecte care să prezinte riscuri pentru siguranța cetățenilor.
Poliția de Frontieră rămâne în contact cu instituțiile naționale și partenerii internaționali, continuând să asigure supravegherea și securitatea frontierei de stat și a cetățenilor Republicii Moldova”, notează instituția.
O dronă a fost detectată în această dimineață în spațiul aerian al României, anunță Ministerul Apărării de la București. Potrivit autorităților române, traiectoria acesteia ar fi indicat că aparatul a traversat teritoriul Ucrainei și al Republicii Moldova înainte de a ajunge în zona monitorizată de sistemele române de supraveghere.
Preluat de la: Unimedia.info