Deputații socialiști vor o platformă parlamentară dedicată luptei împotriva drogurilor sintetice

„Un pericol iminent în instituțiile de învățămînt, licee, școli, universități, este consumul de droguri, în special drogurile sintetice, care sînt foarte ușor accesibile”, a declarat Grigore Novac.

Acesta a atras atenția că „traficanții de droguri nu mai au frică de lege”, iar pedepsele actuale sînt prea blînde.

„Mai grav este că, din păcate, copiii sînt atrași în acest trafic. Drogurile sintetice, care uneori costă mai puțin decît un prînz la cantină, îi fac vulnerabili pe tinerii care nu conștientizează pericolul”, a spus Novac, precizînd că Republica Moldova este nu doar țară de tranzit, ci și una în care consumul intern este în creștere.

Grigore Novac a anunțat că proiectul de hotărîre privind crearea Platformei parlamentare este deja în lucru, urmînd să fie prezentat plenului Parlamentului spre aprobare. Platforma ar urma să includă membri ai Comisiei pentru Drepturile Omului, deputați din toate fracțiunile și experți în combaterea drogurilor.


Preluat de la: Noi.md