Un fermier din Cahul a rămas fără un camion și o motocicletă, după ce s-a pomenit cu executorii la poartă. Ion Pralea din Cahul a relatat, într-un reportaj pentru tv 6, că deși instanța de judecată i-a stabilit un plan conform căruia să restituie datoriile la bancă, instituția financiară a decis să îi ia și tenhica pe care nu o avea înregistrată pe compania aflată în insolvabilitate.
„Avem 3 ani la dispoziție pentru a achita. Aceste acțiuni sunt ilegale. Am 3 copii și nu pot cumpăra nimic, îmi e blocat și salariul. Îmi terorizează fratele, care nu lucrează cu mine, și socrul. Haideți să ne scoată și rinichii și să ne vândă și pe piese de schimb și pe noi”, a spus agricultorul.
„Anul trecut, compania noastră a intrat în insolvabilitate. În acest moment avem planul întărit de judecată, pentru restructurare, dar banca a decis să ne urmărească mai bine în calitate de persoane fizice. Fără să fim anunțați, ne-am pomenit cu evacuatoarele la poartă, ca să ridice bunurile care mai sunt înregistrate pe numele meu: Un Kamaz și o motocicletă. Nu știu ce va decide asta, mai ales că banca are tot creditul acoperit cu gaj”, a relatat Ion Pralea, agricultor de la Cahul.
Suma pe care fermierul trebuie să o întoarcă băncii este enormă, dar instanța i-a pus la dispoziție un termen de 3 ani: „8 milioane este suma datoriilor, abia am intrat în procedura anului, avem 3 ani la dispoziție pentru a achita, iar prima plată urmează să fie făcută în 2026”.
Întrebat prin ce își justifică banca și executorul acțiunile, Ion Pralea a răspuns: „Măcar ceva să facă, la fel ca țiganul când dădea foc la apă, rău să facă. Nu știu cum se poate schimba situația acest camion, mai mare decât mine cu vreo 10 ani. Este procedura planului, ei ne urmăresc ca persoane fizice, îmi terorizează fratele, care nu lucrează cu mine, socrul, căruia i-a rămas o mașină de la soție”.
Bărbatul spune că a ajuns în situația de a nu-și putea întreține familia: „Nu e corect, având totul întărit de judecată, să ne fie blocate și conturile. Am 3 copii și nu pot cumpăra nimic, îmi e blocat și salariul, și tot. Nu știu cum vom ierna, cum vom trăi. Mai mult ca atât, azi fratele îmi arată că era pus sechestru de anul trecut pe cardurile lui personale de circa 8 milioane lei, acum e de peste 17 milioane”,
„Toată tehnica lucrătoare e în gaj, acest camion nu e în gaj. Ei au venit să mă execute ca persoană fizică. Dacă vrei să iei un credit la bancă și să gajezi această tehnică, ei nu o iau, pentru că e veche, dar acum s-au gândit să aibă venit din asta”, a mai relatat fermierul.
Întrebat ce are de gând să facă, Ion Pralea a răspuns: „Noi suntem mici, muncim și trebuie să stăm la locul nostru, dacî a venit cineva să strige, noi trebuie să plecăm capul și să le dăm. Dar acesta e debutul executărilor. Săptămâna preconizau să vină la un coleg să-l alunge din casă, să i-o ia. Noi cum am muncit, așa și vom munci, nu plecăm nicăieri”.
„În 2021 am votat pentru cineva care să ne protejeze, iar ei ne-au îngropat mai tare. Toate aceste lucruri ne fac să credem că noi nu mai putem avea încredere în lege. Persoana fizică sunt eu, dar tot eu sunt fondatorul, tot eu răspund. Sau haideți să ne scoată și rinichii și să ne vândă și pe piese de schimb și pe noi și s-a terminat. Sfânt nu e nimic în birouri, ei nu cunosc câtă muncă se face aici. Aceste acțiuni sunt ilegale”, a conchis agricultorul.
Preluat de la: Timpul.md