La reuniune au participat oficiali din 27 de țări europene, inclusiv Belgia, Germania, Franța, Italia, Spania, România și Suedia, precum și reprezentanți ai țărilor candidate și potențial candidate la UE, printre care și Republica Moldova, aflată la prima participare.
În cadrul discursului său, Olga Golban a subliniat importanța cooperării fiscale internaționale și a exprimat recunoștință pentru oportunitatea oferită Moldovei de a lua parte la un forum de acest nivel:
„Este o onoare și o responsabilitate pentru Republica Moldova să participe la acest eveniment. Această platformă ne oferă posibilitatea de a învăța din experiențele statelor membre ale Uniunii Europene și de a ne pregăti pentru integrarea deplină în UE.”
Șefa SFS a mai menționat că țara noastră rămîne angajată pe direcția transparenței, inovației și eficienței în administrarea fiscală și că participarea la TADEUS contribuie la consolidarea capacităților instituționale în lupta împotriva evaziunii fiscale și a fraudei.
„Cred cu tărie că, împreună, putem promova o administrație fiscală modernă și performantă în întreaga Europă. Cetățenii noștri așteaptă reforme care să aducă o viață mai bună, iar aceste parteneriate sînt cheia succesului”, a declarat Olga Golban.
Serviciul Fiscal de Stat își reafirmă angajamentul de a participa activ în procesul de modernizare europeană a administrațiilor fiscale și de a valorifica oportunitățile de cooperare internațională în beneficiul contribuabililor și al economiei Republicii Moldova.
Preluat de la: Noi.md