„Noi deja avem o creștere a economiei. Deci, dacă ne uităm la cifrele actuale, avem o creștere de 1,1 la sută în comparație cu anul trecut. Dar nu, nu e suficient, pentru asta și spun că mergem mai departe. Pentru că propunerile pe care le avem noi în programul de guvernare, dar și planul de acțiuni, care este unul detaliat, sunt niște acțiuni minuțioase, care sunt atât pe zile, pe luni și pe ani, care vor avea o creștere, cel puțin conform estimărilor noastre, din primele acțiuni pe care le putem implementa pe o perioadă de 100 de zile, putem atinge o creștere până la 1-2%. Deci acestea sunt estimări care sunt făcute atât de noi, dar sunt confirmate de partenerii noștri de dezvoltare”, a declarat Eugen Osmochescu, citat de Moldpres.
Ministrul desemnat a menționat că planul de acțiuni în domeniul dezvoltării economice va fi implementat cu maximă responsabilitate.
„Avem un plan de acțiuni care este bine determinat și care va fi implementat cu rigoare, dar în același timp și cu o maximă responsabilitate. Pentru că avem o responsabilitate față de cetățeni”, a declarat Osmochescu.
Oficialul a punctat că obiectivul principal va fi integrarea europeană, iar schimbările care vor fi făcute vor fi centrate pe atingerea acestuia, cu accent pe creșterea productivității, susținerea întreprinderilor și atragerea investițiilor.
„Schimbările vor ține, în primul rând, de structura internă, care ține de aderarea la UE. Pentru că accentul, scopul nostru principal, este aderarea la UE. Deci toate eforturile sunt pentru aderarea la UE. Și în contextul ăsta, specialiști, asistență din donatori, vor fi axate anume pe integrarea europeană, dar și pe creșterea productivității, susținerea întreprinderilor mici și medii, atragerea investițiilor, accentul pe productivitate, nu numai pe consum”, a declarat Eugen Osmochescu.
Preluat de la: Noi.md