Tot mai mulți copii se confruntă cu dificultăți de vorbire sau de citire

Despre dislexie, problemele de vorbire și pașii pe care îi pot face părinții pentru a-i ajuta pe cei mici, a povestit Svetlana Hadjiu, doctor habilitat în științe medicale, profesor universitar, șefa Clinicii Neurologie Pediatrică a Departamentului Pediatrie a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”.

Specialistul a menționat că sîntem într-o eră foarte progresivă și cu asta trebuie să ne deprindem.

„Sîntem în această eră deja digitală și nu mai avem cum să mergem înapoi, dar asta progresează și nu de la an la an, dar de la zi la zi. Era digitală, aceste gadget-uri ne captează atenția, memoria, gîndurile, comunicarea noastră”, a mai adăugat specialistul.

Hadjiu menționează că partea negativă constă în faptul că tot mai mulți copii comunică mai mult cu dispozitivele electronice decît cu semenii lor. În primul rînd, acest comportament le afectează siguranța, deoarece deseori sînt expuși la informații false sau frustrante, iar ei nu au capacitatea necesară de a gestiona volumul mare de conținut pe care îl primesc.

Excesul de informație îi copleșește, iar copiii ajung să se piardă în ea și să își diminueze gîndirea critică și contactul cu realitatea.

Svetlana Hadjiu spune că ar trebui să se ia în calcul intervenția timpurie, începînd de la vîrsta de trei ani, dacă problemele sînt depistate cel tîrziu la această vîrstă.

Atunci se poate interveni prin diverse terapii de corecție care să scoată copilul din zona de disconfort și să îl ajute să se dezvolte armonios, deoarece dislalia nu se tratează eficient atunci cînd este depistată prea tîrziu. În astfel de cazuri, copilul riscă să rămînă cu această stigmă pe tot parcursul vieții.


Preluat de la: Noi.md