Conținutul de pe rețelele sociale ar putea fi monitorizat în Moldova? Igor Grosu: Pot fi prevăzute aspecte în legislație

Potrivit lui, Consiliul Audiovizualului a acumulat suficientă experiență în exercitarea atribuțiilor actuale.

Cât despre faptul că actualul Cod al serviciilor media audiovizuale nu include activitatea rețelelor sociale, Grosu a spus că acest aspect „poate fi prevăzut”, întrucât abordarea clasică a televiziunii „se schimbă foarte repede”, iar posturile TV își administrează propriile pagini în rețelele sociale.

Grosu a menționat de asemenea, că decizia privind validarea rezultatelor alegerilor conține o recomandare adresată Parlamentului de a elabora un regulament pentru platformele online.

„Nu avem reguli simple pentru reglementarea activității rețelelor sociale. Trebuie să le elaborăm, să discutăm cărei instituții îi va reveni sarcina de monitorizare […]. Trebuie să avem o reglementare națională. Totuși, piața noastră nu prezintă interes comercial pentru aceste rețele sociale. În acest caz, singura șansă de a fi auziți este să facem parte dintr-o voce comună, de exemplu, a țărilor UE”, a precizat Grosu.

„Când vorbim despre manipulare, propagandă și dezinformare, este important să facem o distincție clară. O simplă distribuire a unei știri pe care cineva nu a citit-o până la capăt și doar a distribuit-o nu poate fi comparat cu o campanie organizată, bine gândită și agresivă de dezinformare și propagandă. Vorbim anume despre al doilea caz, nu despre cineva care a dat un like sau a făcut o distribuire. Este vorba despre cei care, în mod profesionist și pe sume mari de bani, răspândesc propagandă”, a explicat președintele Legislativului.


Preluat de la: Noi.md