Astfel, agentul economic a obținut toate autorizatiile necesare pentru a putea începe activitatea planificată „Exploatarea zăcămîntului de nisip și nisip – prundiș „Coșnița II” și recultivarea sectorului de exploatare din extravilanul s. Coșnița, r-nul Dubăsari”.
Schimbarea destinației terenurilor ține de competența administrației publice locale. Prin urmare, Consiliul Local se va expune cu privire la acest subiect.
„Totodată, menționăm că au fost organizate consultări publice în sediul primăriei Coșnița la 17 iulie 2025, ora 9.30 (la care au participat locuitorii). Procesul-verbal al dezbaterilor publice a fost atașat la documentația prezentată pentru examinare. Anunțul public privind organizarea dezbaterilor a fost transmis primăriei pentru informarea comunității fiind plasat și pe pagina web a Agenției de Mediu, care, poate fi accesat la link-ul: https://surl.lt/jsfcik.
Conform prevederilor art. 59 Codului Funciar nr. 22/2024, Acordul de Mediu este unul din documentele necesare a fi anexat la demersul privind schimbarea destinației terenurilor de către deținătorii interesați. Astfel, lucrările pot începe doar după ce Consiliul local se va pronunța oficial asupra schimbului destinației terenului. În lipsa acestei decizii, agentul economic nu este autorizat să înceapă lucrările de exploatare.
Preluat de la: Noi.md