Voronin se leapădă de Dodon

Partidul Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM) va constitui propria fracțiune parlamentară, a anunțat liderul formațiunii, Vladimir Voronin.

Deși deputații comuniști au fost aleși pe lista Blocului electoral „Patriotic”, alături de PSRM, Viitorul Moldovei și Inima Moldovei, Voronin a declarat că formațiunea sa va activa separat în legislativ. Blocul „Patriotic” a fost creat înaintea alegerilor parlamentare din 2025, dar a suferit modificări pe urma campaniei, după ce partidul Inima Moldovei a fost exclus din componența sa în ultimele zile de campanie.


Preluat de la: Timpul.md