Calculele arată că în craterele de pe satelitul Pămîntului se pot ascunde cantități enorme de minerale utile, transmite focus.ua.
Se consideră că mulți asteroizi conțin metale prețioase, necesare pentru crearea tehnologiilor moderne. Dar extracția mineralelor utile de pe asteroizi este o activitate costisitoare și complexă, după cum arată studiile.
De aceea, oamenii de știință propun extragerea metalelor din grupa platinei pe Lună. Un studiu publicat în revista Planetary and Space Science arată că pe satelitul Pămîntului, în mii de cratere, s-ar putea ascunde rezerve uriașe de metale prețioase din grupa platinei, precum platina, paladiul și rodiul.
Acestea au fost aduse pe Lună în urma căderii asteroizilor. De asemenea, craterele pot conține apă sub formă de minerale hidratate, care este una dintre cele mai necesare resurse pentru prezența pe termen lung a omului, scrie ScienceAlert.
Autorii studiului consideră că, după ce asteroizii cad pe Lună, ei lasă în urmă atît metale prețioase, cît și apă în craterele de impact. După cădere, asteroizii se evaporă, dar studiul arată că o parte semnificativă din corpul asteroidului poate fi conservată în anumite condiții. Calculele oamenilor de știință arată că Luna poate ascunde o cantitate destul de mare de metale prețioase în craterele de impact.
Conform studiului, circa 6500 de cratere cu dimensiuni mai mari de 1 kilometru pot conține metale din grupa platinei, deși în concentrații reduse. O concentrație mai mare de metale poate fi găsită în 38 de cratere cu dimensiuni mai mari de 19 kilometri.
În același timp, pînă la 3350 de cratere cu dimensiuni mai mari de 1 kilometru pot conține apă, iar 20 de cratere cu dimensiuni mai mari de 19 kilometri pot conține apă în cantități mari. Apa este necesară pentru o prezență îndelungată pe Lună, deoarece este mai ușor și mai ieftin să o extragi la fața locului decît să o transporți de pe Pămînt.
Potrivit oamenilor de știință, este necesară o studiere atentă a Lunii cu ajutorul aparatelor spațiale, pentru a afla care dintre cratere conțin cele mai multe metale din grupa platinei, precum și apă.
Cercetătorii spun că extracția mineralelor pe Lună este mai realistă decît extracția pe asteroizi.
Preluat de la: Noi.md