Maia Sandu: Spitalele din ţară au fost total nepregătite în fața pandemiei, ceea ce a dus la infectări în masă în rândul cadrelor medicale

Spitalele din ţară au fost total nepregătite în fața pandemiei, ceea ce a dus la infectări în masă în rândul cadrelor medicale. Asta deşi autoritățile puteau preveni acest lucru, dacă învățau din greșelile țărilor care luptau deja cu noul coronavirus. Sunt opiniile fostului premier, liderul PAS, Maia Sandu, prezentă în emisiunea „Tema Zilei” de la Canal 2.

„La o lună de zile de la declararea stării de urgență vedem cum spitale întregi s-au transformat în focare de infecție. Modul în care a fost administrat procesul de pregătire a spitalelor a fost prost şi de aceea am ajuns în situația când avem cea mai înaltă rată a îmbolnăvirilor în rândul medicilor”, a afirmat fostul premier, Maia Sandu.

Fostul prim-ministru susţine că dacă era la guvernare, ar fi gestionat mai bine criza pandemică, iar numărul celor infectați ar fi fost mai mic.

– Din păcate, avem la guvernare personaje arogante care ştiu doar să arunce cu acuzații, toată lumea este vinovată pentru administrarea proastă a crizei, mai puțin cei de la guvernare.
– Credeți că numărul cazurilor de infectări ar fi fost altul dacă erați la guvernare?
– Desigur. Era mai mic. S-au comis erori la început când, pe de o parte, s-a declarat verificări la vamă, la Poliţia de Frontieră, dar, pe de altă parte, aceste verificări nu au fost făcute. Ştiu asta din mai multe surse, a comentat fostul premier, Maia Sandu.

Am solicitat o reacţie din partea consilierului premierului, Vitalie Dragancea, care a precizat că Guvernul Chicu acţionează în conformitate cu cerinţele şi standardele internaţionale. Ministrul Sănătăţii a avut o replică pentru toţi cei care critică acţiunile Guvernului şi sistemul medical.

„Fiecare are dreptul să dea anumite aprecieri. Noi am ştiut de la început foarte bine ce reprezintă sistemul medical, noi am ştiut care sunt carenţele pe care le-am avut. Cei care fac declaraţii despre condiţii şi alte aspecte, cu regret, ce nu s-a schimbat în 30 de ani nu s-a putut schimba în trei luni”, a menționat ministrul Sănătăţii, Viorica Dumbrăveanu.

Maia Sandu a criticat şi creditul rusesc promis de președintele Igor Dodon.

„Despre acest credit eu aș fi mai atentă. Din ce a fost anunțat, acest credit este unul scump şi o să ne coste dobânda zeci de milioane de euro și nu văd de ce să ne împrumutăm de la ruşi la dobânzi înalte”, a spus fostul premier, Maia Sandu.

Purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei, Carmena Sterpu, a declarat că instituţia pe care o reprezintă nu comentează declaraţiile opoziţiei.

La finalul emisiunii, liderul PAS, Maia Sandu a spus cum va petrece sărbătorile de Paște.

„O să stau acasă pentru că asta este e regula și e bine cu toții să stăm acasă și să nu permitem să vină un val mai mare de infecție”, a spus fostul premier, Maia Sandu.


Preluat de la: Publika.md