Eliza Medvedtschi, tânăra căzută în gol de la etajul 16 al unui bloc de locuit din sectorul Ciocana al capitalei, a fost petrecută ieri pe ultimul drum. Familia tinerei nu crede în versiunea poliției că fata s-ar fi sinucis. Elena Mocrousov, maestru emerit al sportului, doctor conferențiar și antrenoarea Elizei, ne spune că o știe pe tânără de la vârsta de șase ani. Orice putea să i se întâmple pe 1 iunie, când s-a produs tragedia, numai nu suicidul. Pe 1 iunie, Eliza Medvetschi a ieșit din casă pentru că avea o programare la ora 10.00 la medic. La 9.30 tânără era deja moartă. La nici două ore, ofițerul de presă al Poliției capitalei anunța că fata„ s-a aruncat în gol de la etajul 16”. Aceeași versiune este menținută până în prezent.
Eliza este originară din or. Dubăsari, regiunea transnistreană. În Chișinău are multe rude. Nu avea probleme de adaptare, ne spune antrenoarea fetei. În 2018 tânăra a făcut un an de studii la facultatea de IT de la Universitatea Tehnică din Moldova. „Într-o zi m-a telefonat și mi-a spus că totuși îi este mai aproape sportul și vrea să continue cariera în acest domeniu. Ne-am sfătuit și din septembrie 2019, Eliza a devenit studentă la facultatea de kinetoterapie a Universității de Stat de Educație Fizică și Sport. De-a lungul anilor am fost alături de ea la competiții în multe țări, în Franța, apoi la Bruxelles, în Beijing, China. Am învățat mulți copii. Dar Eliza era un copil stăruitor și talentat, avea rezultate strălucitoare în sport”, ne spune antrenoarea, informează jurnal.md
Ea precizează că Eliza a fost adusă la secția de tenis de masă a școlii sportive din Dubăsari, de bunicul ei Efim, care a susținut-o și a promovat-o în sport și acum trece printr-o mare tragedie legată de această pierdere
„ Îmi vine greu să vorbesc de Eliza la trecut… Muncea mult, era un înger de copil. Era sociabilă. Am discutat cu colegele din anul ei de facultate, Eliza nu era un copil depresiv Acum 10 zile, profesorul ei de anatomie mi-a spus ca, uite, discipola ta, a susținut examenul pe nota 10. În martie s-a înscris la Universiadă, la tenis de masă, dar din cauza carantinei, concursul nu a mai avut loc”.
Prietena Elizei a vorbit cu ea ultima oară duminică seara. Eliza i-a spus că are o programare a doua zi la ora 10.00 la medic, avea o problemă la stomac. „Oare putea un om care s-a programat la medic să se sinucidă? Poliția a anunțat că decesul a survenit la 9.30. Eliza nu a mai ajuns la medic. Totul e posibil în acest caz, numai nu versiunea de suicid…”, a spus antrenoarea.
Odată cu instituirea stării de urgență, Eliza s-a mutat cu traiul de la cămin la o mătușă de a ei. Mătușa le-a povestit rudelor că au băut ceai împreună luni, dimineața. Eliza era bine dispusă înainte de a ieși din casă. La scurt timp au aflat că nu mai e în viață.
Unul din martorii care au văzut corpul neînsuflețit al tinerii lângă blocul din sectorul Ciocana al capitalei, ne spune că prima întrebare care i-a apărut e că de ce corpul tinerei se află atât de departe de zidul blocului. „Nu cred că dacă s-ar fi aruncat ar fi ajuns atât de departe, acest lucru putea să se întâmple doar dacă cineva ar fi aruncat-o”, ne spune femeia. La fel din imaginea făcută de un martor, se vede că tânăra era descheiată la blugi.
Luni, 1 iunie, ofițerul de presă al Inspectoratului de poliție al sectorului Ciocana a informat că a fost alertat la 9.30 despre un incident produs pe str. Mircea cel Bătrân. „Polițiștii au stabilit la fața locului că victima este o femeie care vizual are 20-25 ani și din motive încă necunoscute, s-a aruncat în gol de la etajul 16”, a comunicat ofițerul de presă la nici două ore după cele întâmplate.
Miercuri, 3 iunie, ofițerul de presă ne-a oferit aceeași informație: „Versiunea preliminară investigată de polițiști rămâne a fi suicidul”.
Preluat de la: Timpul.md