Mai mulţi primari din ţară îndeamnă oamenii să sărbătorească Paştele Blajinilor de acasă

Paștele Blajinilor ar putea genera o explozie de infectări cu noul coronavirus, iar din acest motiv, mai mulţi primari din ţară sunt împotriva organizării pomenirilor în cimitire şi îşi îndeamnă sătenii să stea acasă.

Într-o postare pe Facebook, primarul de Sângerei, Arcadie Covaliov îşi exprimă temerea că după Paştele Blajinilor numărul cazurilor de COVID-19 în oraş ar putea creşte rapid.

„Reieșind din starea epidemiologică pe care o avem în oraş suntem îngrijoraţi. Noi, autorităţile locale propunem interzicerea în zilele de 6, 7 şi 8 iunie orice activitate religioasă în cimitirele din oraşul Sîngerei şi satul Vrăneşti chiar dacă la nivel central s-a permis”, a afirmat primarul oraşului Sîngerei, Arcadie Covaliov.

Mai mult, Arcadie Covaliov spune că a rugat şi preoţii din oraş să se abţină să meargă la cimitir pentru a desfăşura activităţi religioase, însă se pare că unii slujitori ai domnului nu împărtăşesc temerile autorităţilor.  

„Oamenii, cu cei care am vorbit, toţi ne-au solicitat şi întrebat dacă mergem la cimitir, cu atât mai mult că este circulara episcopului de Bălţi şi Făleşti, Markel, care a spus că se permite accesul în cimitire, ne binecuvântează să mergem în aceste zile”, a spus parohul Bisericii Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil din Sîngerei, Maxim Guzun.

Cu un îndemn de a sărbători Paştele Blajinilor de acasă a venit şi primarul satului Sărata Galbenă din raionul Hînceşti, Mihail Lozovoi.  

„Ca să-i pomeneşti pe cei trecuţi din viaţă nu e obligatoriu să mergi în aceeaşi zi cu toţi, poţi alege o altă zi căci porţile la cimitir sunt mereu deschise”, a menţionat primarul comuna Sărata Galbenă, Hînceşti, Mihai Lozovoi.

Urmările sărbătoririi Paştelui Blajinilor în cimitire ar putea fi nefaste. O spune ministrul Sănătăţii, Viorica Dumbrăveanu.

„Riscul Paştelui Blajinilor este enorm. Pe parcursul acestui an ar trebui să ne abţinem de la vizitele la cimitir şi să ne pomenim morţii acasă. Cu adevărat, rezultatele de după Paştele Blajinilor pot fi unele nefaste pentru sănătate, iar în primul rând pentru sistemul de sănătate”, a comunicat ministrul Sănătăţii, Viorica Dumbrăveanu.

Potrivit ofiţerului de presă al Inspectoratului Naţional de Securitate Publică, Natalia Golovco, deocamdată nu se ştie cu exactitate câţi poliţişti vor asigura ordinea în cimitirile din ţară.

Precizăm că, în acest an, printr-o decizie a Mitropoliei Moldovei, Paștele Blajinilor a fost amânat pentru zilele de 7 şi 8 iunie.


Preluat de la: Publika.md