Suedia a raportat marţi încă 65 de decese cauzate de noul coronavirus, la câteva zile după ce nu a înregistrat niciun caz de deces pentru prima dată din luna martie, relatează dpa, citată de Agerpres.
Agenţia de Sănătate Publică a anunţat că a înregistrat în total 4.468 de decese legate de noul coronavirus şi aproximativ 38.500 de cazuri de infectări. Primul deces a fost raportat la 11 martie. Oficialii au subliniat adesea faptul că există de obicei întârzieri ale raportărilor cazurilor la sfârşit de săptămână.
„Cifrele din ultimele 24 de ore sunt destul de tipice, reflectă faptul că am fost ocupaţi cu teste şi analize în weekend”, a declarat Karin Tegmark Wisell, directorul departamentului de microbiologie din cadrul Agenţiei de Sănătate Publică. Johanna Sandwall, manager pentru situaţii de criză la Consiliul Naţional al Sănătăţii şi Ajutorului social, a declarat că locurile libere din unităţile de terapie intensivă sunt în prezent de 30%.
Comparativ cu vecinii săi nordici, Suedia a adoptat măsuri mult mai puţin stricte pentru combaterea răspândirii noului coronavirus, dar oamenii au fost sfătuiţi să evite călătoriile, să menţină distanţarea fizică şi să stea acasă dacă sunt vârstnici sau chiar dacă au simptome minore. În prezent, 556 de pacienţi sunt pe ventilaţie mecanică, dintre care 311 au COVID -19, a adăugat ea.
Preluat de la: Publika.md